Tânărul a fost găsit cu mai multe plăgi produse prin înjunghiere undeva lângă parcul Northwick din Harrow, joi, cu puțin timp înainte de ora 16:00.
Salvatorii ajunși de urgență la locul producerii evenimentului au încercat cu disperare să salveze viața adolescentului, însă acesta a fost declarat mort la fața locului.
O anchetă a fost demarată în acest caz, însă până în acest moment nu au fost efectuate arestări.
Oamenii legii îndeamnă posibilii martori să sune la 101.
UPDATE
Victima a fost numita: Jamalie Maleek Deacon Matthew, care era din zona Harrow.
Rudele sale rude au fost informate.
Detectivii de la Comandamentul Specializat pe Crime(Omucideri) investighează.
Inspectorul șef detectiv, Jane Topping, a declarat „Îi îndemn pe oricine a fost martor la momentele care au condus la crima lui Jamalie sau la înjunghierea in sine, să se prezinte și să vorbească cu noi. Un tânăr și-a pierdut viața în cele mai tragice și inutile circumstanțe. Viitorul său și al familiei sale a fost luat de la ei.
„Oricine se afla în zonă în acel moment trebuie sa ne spuna; sunt sigura că cineva are acea informație care ne va ajuta să identificăm persoana responsabilă. Vă rugăm să faceți ceea ce trebuie și să vă prezentați. ”