fbpx

Haos la granița UK - Franța - transportatorii s-au încăierat cu polițiștii britanici

Șoferi furioși de camion s-au încăierat cu poliția în portul britanic Dover, în contextul în care aceștia au stat în cozi uriașe la granița cu Franța, la trecerea din Canalul Mânecii, așteptând să poată ajunge pe continent, relatează SkY, BBC 

În imaginile difuzate la TV și publicate pe rețelele sociale pot fi văzute confruntări fizice între polițiști și șoferi. Forțele de ordine au încercat să îi țină în frâu pe șoferii furioși care s-au adunat pentru a își vărsa frustrarea în contextul în care au petrecut ore în șir așteptând să poate ajunge pe continent.

Poliția din Kent a anunțat că o persoană a fost arestată în urma „perturbărilor” care au avut loc și în Dover dar și într-un aeroport dezafectat din Manston, folosit pentru parcarea vehiculelor. 

 

Mii de șoferi de tir și camion au rămas blocați în momentul în care granița a fost închisă duminică din cauza temerilor generate de coronavirusul mutant care s-a răspândit incontrolabil în Regatul Unit.

Rod McKenzie de la Road Haulage Association a descris situația ca fiind „haos”, în timp ce șoferii de camioane se îndreptau spre porturi, crezând că frontierele vor fi deschise.

„Sunt obosiți, frustrați, dorind cu disperare să ajungă acasă de Crăciun”, a spus el. 

El a spus că informațiile care le-au fost furnizate au fost „extrem de slabe”, în timp ce furnizarea de alimente, toaletele și facilitățile de spălare erau „inadecvate”. 

Richard Lloyd, directorul unei firme britanice care importă utilaje agricole din Polonia, a declarat că a fost chemat de familia unui șofer care a rămas blocat fără hrană, întrebându-se dacă ar putea aduce o pâine în camion.

"Nu a vrut să meargă nicăieri din cauza siguranței camionului și, evident, un loc în coadă, așa că a fost o situație disperată", a spus domnul Lloyd.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate