Vasile Alexandru, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat pentru că a provocat vătămări corporale grave și a agresat un lucrător al serviciului de urgență în urma unui incident petrecut în luna mai.
Ofițerii au fost trimiși să percheziționeze casa românului pe 20 mai, pe fondul suspiciunilor că în locuința acestuia funcționa un bordel, iar ocupanții acestuia erau victime ale sclaviei moderne.
În timpul încercărilor de pătrundere în casă, în jurul orei 06:15, oamenii legii au auzit zgomote puternice din interior, potrivit Poliției Metropolitane.
Crezând că cineva ar putea distruge probe sau ar încerca să scape, un ofițer, în vârstă de 40 de ani, a lovit ușa din față de cinci ori cu un berbec.
Instrumentul a rămas blocat în ușă și, în timp ce încerca să-l scoată, sticla din fereastra ușii a fost spulberată din interior, iar cioburile l-au lovit pe ofițer în față, piept, brațe și mâini.
În acel moment, a văzut lama unui topor ieșind prin geamul spart.
Un al doilea ofițer, în vârstă de 30 de ani, a fost, de asemenea, lovit de cioburi și a fost rănit la încheietura mâinii.
Ambii ofițeri descriu că au văzut un bărbat cu barbă prin fereastra spartă.
Polițiștii au reușit în cele din urmă să intre în locuință și să percheziționeze casa, fără să-l găsească pe cel care a folosit toporul împotriva lor, a spus Scotland Yard .
Trei femei au fost găsite în interiorul proprietății. Acestea au confirmat că practică prostituția, dar au susținut că fac acest lucru din propria lor inițiativă.
Alexandru din Pelly Road, Newham, a fost arestat câteva minute mai târziu, nu departe de proprietate.
El a fost prezentat la Snaresbrook Crown Court pe 18 decembrie, unde a fost condamnat la șapte ani de închisoare.