fbpx

Școlile din Marea Britanie nu se vor deschide până dupa 8 martie, anunță Boris Johnson

Școlile din Marea Britanie rămân închise, anunță premierul Boris Johnson, care spune că elevii s-ar putea întoarce în bănci abia începând cu 8 martie, în funcție de felul în care va decurge vaccinarea la nivelul întregii țări.


Premierul englez a declarat că de îndeplinirea obiectivelor de vaccinare va depinde redeschiderea școlilor, care vor fi anunțate cu două săptămâni înainte.

El a recunoscut că întârzierea va fi „frustrantă” pentru elevi, profesori și părinți, notează BBC. Johnson a spus, în fața Camerei Comunelor că speră ca alte restricții să poată fi relaxate treptat, la un moment dat, după redeschiderea școlilor, dar elevii care se vor întoarce la școală vor reprezenta „primul semn de normalitate”.  

Articolul continua dupa recomandarile de servicii din comunitatea romaneasca din UK
« »

Guvernul va avea mai multe informații despre eficiența vaccinurilor în săptămâna din 22 februarie, a spus premierul britanic. Datele vor permite o redeschidere „treptată și etapizată”.

Marea Britanie a depășit pragul de 100.000 de decese din cauza Covid


Bilanțul deceselor în Marea Britanie din cauza pandemiei de coronavirus a trecut, recent, de 100.000, potrivit Reuters. Guvernul britanic încearcă să accelereze livrarea vaccinurilor și să controleze noile variante de coronavirus. 

Mai multe decese ar putea urma înainte ca programul de vaccinare să aibă efect, a spus oficialul șef al sistemului de sănătate din Anglia.

Marea Britanie a intrat în carantină generală pe 5 ianuarie, care include închiderea pub-urilor, restaurantelor, magazinelor non-esențiale, și școlilor pentru majoritatea elevilor. Alte restricții de călătorie au fost introduse.

În decembrie, Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a aprobat vaccinul Pfizer împotriva Covid-19. Până la începutul acestei săptămâni, peste 6,85 de milioane de oameni au primit prima doză iar 472.446 cea de-a doua.

External sponsored links

Anunturi promovate