fbpx

Pfizer testează administrarea unei a treia a vaccinului anti-COVID împotriva celei mai contagioase variante ale coronavirusului

Gigantul american Pfizer şi grupul german BioNTech au anunţat că studiază administrarea unei a treia doze a vaccinului anti-COVID-19, luând în vizor varianta sud-africană a coronavirusului – B.1.351.

Pe măsură ce ţările din întreaga lume se întrec să îşi vaccineze cetăţenii, temerile cu privire la noile variante ale virusului SARS-CoV-2 din Marea Britanie şi Africa de Sud încep să crească în rândurile oamenilor de ştiinţă.

Pfizer şi BioNTech au anunţat că efectuează un studiu pentru a afla ce se întâmplă după administrarea unei a treia doze a vaccinului, la 6-12 luni după rapel.

„În prezent luăm o serie de măsuri pentru a ne pregăti pentru scenariul în care tulpina va deveni rezistentă la protecţia oferită de vaccin”, spune Dr. Albert Bourla, CEO-ul Pfizer.

Varianta sud-africană este considerată una dintre cele mai periculoase mutaţii din ultimul timp deoarece reuşeşte să evite anticorpii care ţintesc vechea tulpină a virusului.

Astfel, oamenii care sunt infectaţi cu tulpina „clasică” sunt mult mai susceptibili la reinfecţie, iar studiile arată că varianta B.1.351 a redus parţial nivelul de protecţie pe care îl oferă actuala generaţie de vaccinuri.

Compania farmaceutică Moderna a declarat zilele trecute că a trimis spre testare noile doze produse cu scopul de a combate tulpina din Africa de Sud.

External sponsored links

Anunturi promovate