fbpx

Reluarea cursurilor și a examenelor pentru obținerea permisului de conducere în Marea Britanie

Începând de luni, 12 aprilie, s-au reluat cursurile pentru obținerea permisului de conducere, după ce au fost suspendate timp de mai multe luni.

Numărul persoanelor care au promovat examenele pentru obținerea permisului de conducere în ultimele 12 luni a scăzut la cel mai mic nivel, ca urmare a restricțiilor la cursuri și teste din cauza pandemiei.

Cursurile de conducere și testele au fost oprite din nou la începutul celui de-al treilea lockdown, dar acestea au fost reluate începând din 12 aprilie.

Cu toate acestea, examenele nu vor fi reluate timp de încă zece zile și sunt programate să înceapă numai pe 22 aprilie în Anglia și Țara Galilor.

Cei care doresc să obțină permisul de motocicletă au putut participa la cursuri încă din 29 martie, iar de luni pot susține testele.

Cei care vor susține examenele practice sau iau parte la cursurile pentru obținerea permisului de conducere trebuie să poarte mască în timp ce se află în mașină. Cei care nu pot purta măști au fost avertizați că s-ar putea să nu vor putea susține testele la centrele de testare greate de guvern.

Executivul a dat mai multe detalii despre modul în care vor avea loc examenele.

Oamenii vor trebui să își curețe mașina înainte de începerea testului, inclusiv ștergerea bordului și a comenzilor mașinii.

Mașina va trebui, de asemenea, să fie lipsită de „obiecte inutile”, cum ar fi cele din suporturile pentru pahare, din buzunarele ușilor și ale scaunelor.

În timpul examinării, geamurile vor trebui să fie deschise de ambele părți. Se recomandă îmbrăcăminte călduroasă, în special în zilele mai reci.

Anterior, unii elevi aveau și instructorul lor sau pe cineva care să îi sprijine pe bancheta din spate, dar acest lucru nu mai este permis.

External sponsored links

Anunturi promovate