fbpx

Iaht de peste 7 milioane de dolari s-a scufundat într-un port din Marea Britanie după ce a ars ca o torță

Un iaht de lux în valoare de peste 7 milioane de dolari a fost cuprins de flăcări în Portul Devon din Marea Britanie. Nimeni nu a fost rănit, dar portul şi mai multe drumuri din zonă au fost închise, iar poliţia a cerut localnicilor să nu deschidă uşile şi geamurile pentru a se proteja de fum.

Un martor a povestit că a văzut explozii la puţin timp după ce a pornit incendiul. La bordul ambarcaţiunii lungi de aproape 26 de metri se aflau 8000 de litri de combustibil.

Iahtul a fost construit în 2010 şi se afla în port de cel puţin o lună. Poate găzdui 8 oaspeţi în 4 cabine şi trei membri ai echipajului în alte două cabine.

External sponsored links

Anunturi promovate