fbpx

Record de temperatură în Londra! Până la ce valori a urcat mercurul din termometre

Mercurul din termometre a urcat joi până la 29, 3 grade Celsius la Londra, un record în Regatul Unit pentru o zi de 1 mai, după cea mai însorită lună aprilie de la debutul măsurătorilor meteorologice, a indicat Met Office.

Această temperatură inedită a fost înregistrată de Met Office la Kew Gardens, o grădină botanică aflată în sud-vestul capitalei britanice.

Precedentul record data din 1990, când au fost înregistrate 27,4 grade Celsius în oraşul de coastă Lossiemouth, din nordul Scoţiei.

Acest 1 mai este, de asemenea, cea mai caldă zi din acest an în Regatul Unit.

La fel ca alte ţări europene, ţara se confruntă, de la începutul săptămânii, cu un val de căldură deosebit de intens.

Potrivit primelor estimări ale Met Office, aprilie 2025 a fost cea mai însorită lună aprilie de la debutul înregistrărilor meteorologice în 1910 şi a treia cea mai caldă, cu o temperatură medie de 9,6 grade Celsius, o valoare cu 1,7 grade Celsius peste media pe termen lung.

În prezent, „soarele este la fel de puternic cum este de obicei în luna august”, a subliniat Aidan McGivern, meteorolog la Met Office.

Aceasta se explică printr-un fenomen de presiune ridicată care s-a constituit deasupra Regatului Unit pe parcursul unei mari părţi din luna aprilie.

„Aerul are atunci tendinţa să coboare, să se comprime şi să se încălzească”, a explicat Aidan McGivern.

Aprilie a fost, de asemenea, o lună deosebit de secetoasă, cu aproape jumătate din cantitatea normală de precipitaţii.

Înainte de aprilie, şi luna martie a fost deosebit de însorită, ţara „înregistrând cele mai calde două prime luni de primăvară (martie şi aprilie)” cel puţin din 1960, potrivit Met Office.

Aceste condiţii meteo au dus la numeroase incendii în toată ţara. Chiar şi joi, un incendiu a izbucnit în West Yorkshire (nordul Angliei).

De la începutul anului, peste 400 de incendii au fost înregistrate în Regatul Unit, potrivit Consiliului naţional al şefilor pompierilor – un număr în creştere accentuată faţă de anii anteriori.

Peste 30 de hectare de pădure au ars, conform datelor Sistemului de informaţii privind incendiile forestiere din Europa.

Potrivit proiecţiilor Met Office, „valurile de căldură vor deveni mai frecvente în viitor, în special în sud-estul Regatului Unit, cu temperaturi care vor creşte în toate anotimpurile”.

External sponsored links

Anunturi promovate