
Leul s-a depreciat puternic în raport cu euro, după victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale. Luni, un euro era cotat la 4.9775 lei, pentru ca joi, moneda europeană să ajungă la 5.122 lei. Este cel mai mare nivel din istorie și pentru prima dată când euro trece pragul de 5,1 lei.
De asemenea, moneda națională s-a depreciat puternic și în raport cu celelalte valute importante, dolarul, lira sterlină și francul elvețian.
În ultimele zile, BNR a vândut cantități mari de valută din rezervă pentru a împiedica o depreciere rapidă a leului.
