fbpx

Fără aglomerația din București în drumul spre mare! Se poate circula de la Curtea de Argeș la Constanța doar pe autostradă

S-a deschis circulația pe ultimul lot al Autostrăzii de centură (A0 Sud), care face legătura între autostrăzile A1 și A2. Acum se poate circula de la Curtea de Argeș la Constanța doar pe autostradă, iar, în curând, va fi legată și Craiova direct de Litoral.

Începând de luni, ora 17, Bucureștiul poate fi ocolit integral pe o șosea de mare viteză, fiind deschis circulației ultimul lot din jumătatea sudică a inelului Autostrăzii de Centură, A0. Lotul 3 leagă 15,4 km din Centura de Sud (de la Ciorogârla, joncțiunea cu A1) și 2,5 km din Centura de Nord (până la Bragadiru).

Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, a avut nevoie de peste cinci ani pentru finalizarea lotului 3 al Autostrăzii A0 București Sud. Mai exact, a fost un contract de proiectare și execuție semnat în 2019 cu o durată totală de 42 de luni (12 execuție și 30 pentru lucrări).

După deschiderea acestui lot se poate circula în regim de autostradă de la Constanţa la Curtea de Argeş (A2-A0-A1), iar după terminarea ultimului tronson din DEx 12 (probabil până la finalul lunii iulie), Craiova va fi și ea legată de Constanța pe un drum de mare viteză de 475 de kilometri.

Pentru realizarea întregii autostrăzi A0, din jurul Bucureștiului, mai trebuiesc finalizate loturile Corbeanca – Joița, din vestul capitalei, precum și lotul Afumați – Cernica, în est. “Lotul de la DN2 până la A2 vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an. Și ultimul lot, cel care face legătura între A1 și DN1, va fi finalizat anul viitor”, declara în martie Sorin Grindeanu, atunci ministrul Transporturilor.

External sponsored links

Anunturi promovate