Modificarea legislativă a fost propusă de secretarul Justiției, Shabana Mahmood, și va oferi guvernului puterea de a deporta majoritatea prizonierilor străini imediat ce sunt condamnați și încarcerați. Până acum deținuții străini puteau fi deportați doar după ce efectuau 50% din pedeapsă, însă din septembrie procentul se va reduce la 30% din pedeapsa cu închisoare înainte de a fi trimiși în statele de proveniență.
Noua propunere a secretarului Justiției va permite statului să îi deporteze pe infractori imediat. De asemenea, acestora li se va interzice să revină în Regatul Unit. Legea a fost trimisă deja în parlament pentru vot, iar, dacă va intra în vigoare, de măsură vor fi afectați inclusiv infractorii străini deja aflați în arest și cei recent condamnați.
Scopul legii este de a reduce cheltuielile contribuabililor cu deținuții străini, însă vor exista și o serie de excepții de la această nouă regulă. Între ele se numără teroriștii, criminalii și alți infractori acuzați de fapte grave care au primit pedepse pe termen nedeterminat. Aceștia își vor continua executarea pedepsei în Regatul Unit, iar apoi se va analiza posibilitatea de a fi deportați.
De asemenea, administratorii penitenciarelor vor puterea în continuare să decidă să se opună deportării unui infractor străin care a primit o pedeapsă pe termen fix dacă are unele motive. De exemplu, dacă consideră că infractorul reprezintă o amenințare atât de gravă la adresa intereselor sau securității naționale a Regatului Unit încât ar trebui să rămână după gratii într-o închisoare britanică.
Fiecare loc ocupat în închisoare costă guvernul în medie 54.000 de lire sterline pe an, iar infractorii străini reprezintă aproximativ 12% din populația totală a închisorilor, potrivit Ministerului Justiției. Dincolo de acest fapt, în vremea guvernului în fruntea căruia se afla Rishi Sunak a existat situația în care sistemul de penitenciare a intra în colaps din cauza numărului mare de deținuți.
După ce a preluat conducere în iulie 2024, Keir Starmer a răspuns crizei permițând unor infractori să părăsească închisoarea după ce au ispășit 40% din pedeapsă, argumentând că un program de eliberare anticipată era necesar pentru a “evita dezastrul” și a reduce supraaglomerarea.