fbpx

VIDEO - Președintele Nicușor Dan, mesaj pentru românii din diaspora la întâlnirea din Franța

Președintele Nicușor Dan a transmis luni, la Paris, un mesaj politic de consolidare a legăturii dintre statul român și diaspora, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții comunității românești din Republica Franceză, organizată la Ambasada României la debutul vizitei șefului statului în Hexagon, la invitația omologului Emmanuel Macron.

Șeful statului a subliniat rolul strategic al românilor din străinătate în promovarea intereselor naționale și a reafirmat angajamentul Administrației Prezidențiale de a dezvolta mecanisme instituționale dedicate dialogului cu aceștia.

Președintele a rememorat momente din perioada studenției sale în Franța, evocând atmosfera anilor în care a revenit constant între România și Paris. A amintit o conversație din 1998 cu Cristian Bădiliță dintr-o cantină universitară, în care îi spunea „Gata, plec, mă întorc”, la care acesta i-a răspuns „peste un an ne vom întâlni aici în cantină, o să vezi că nu merge”.

Evocarea a venit ca element personal într-un discurs axat însă pe prioritățile mandatului prezidențial.

Nicușor Dan le-a mulțumit românilor din Franța pentru contribuția lor la influențarea pozitivă a imaginii României în exterior și la menținerea identității naționale în comunitățile din diaspora.

„Vreau să vă mulțumesc pentru ce faceți pentru România, pentru că sunteți o carte de vizită foarte importantă pentru noi”, a afirmat acesta, subliniind apoi valoarea asociațiilor care reușesc „să îi atragă şi pe alții în întreprinderea asta”.

Mesajul principal al președintelui s-a concentrat pe necesitatea unei cooperări structurate între instituțiile statului și românii din afara granițelor.

„Întrebarea este cum putem să colaborăm mai mult. Evident că este în beneficiul tuturor să o facem”, a transmis acesta, reafirmând intenția Administrației Prezidențiale de a întări cadrul instituțional dedicat dialogului cu diaspora.

Nicușor Dan a explicat că una dintre preocupările centrale ale mandatului său este crearea unei interfețe funcționale între stat și românii plecați, pentru ca politicile publice adresate acestora să aibă coerență și continuitate.

„Încercăm la Administrația Prezidențială să facem… să creăm o interfață, astfel încât, în mod structurat și pentru toți românii care trăiesc în afara României, să facem niște lucruri care să țină și care să facă acțiunile noastre mai eficiente”, a declarat președintele.

În plan intern, șeful statului a transmis un mesaj de stabilitate și maturitate instituțională, contracarând percepțiile gnerate de climatul politic tensionat.

„România azi are maturitatea să se autoevalueze, să știe ce poate, are o zonă privată foarte dinamică, are o administrație care… este mai matură și începe să știe ce vrea”, a subliniat Nicușor Dan.

Acesta a făcut referire și la riscurile din anul precedent, arătând că instituțiile și societatea au învățat lecțiile necesare și au intrat într-un proces „destul de lung de reconciliere între administrație și societate”.

În încheiere, președintele a reiterat orientarea proactivă a mandatului său în raport cu românii din afara țării și a exprimat deschiderea pentru colaborări viitoare.

„Vreau să vă transmit optimismul meu și invitația de a continua dialogul astfel încât să reușim să facem multe lucruri împreună”, a spus acesta.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate