fbpx

HMRC introduce un nou sistem de puncte de penalizare pentru întârzieri la declarațiile fiscale

HMRC introduce un nou sistem de puncte de penalizare pentru întârzieri la declarațiile fiscale 

Autoritatea fiscală britanică HMRC va începe, din această lună, implementarea unui nou sistem de penalizare bazat pe puncte, care va înlocui amenda automată de 100 de lire sterline aplicată până acum celor care întârzie depunerea declarațiilor de tip self-assessment.

Noul mecanism este testat inițial pe un eșantion de 100 de contribuabili, în cadrul programului Making Tax Digital, urmând ca ulterior să fie extins la toți cei care depun declarații fiscale în Regatul Unit. Scopul declarat al autorităților este de a crea un sistem mai flexibil și mai echitabil pentru sancționarea întârzierilor.

Conform planului, pentru fiecare termen-limită ratat, contribuabilul va primi un punct de penalizare, în locul unei amenzi financiare imediate. Abia atunci când este atins un anumit prag de puncte, se va aplica o sancțiune de 200 de lire sterline. Pragul diferă în funcție de frecvența cu care sunt depuse declarațiile fiscale.

Astfel, contribuabilii care depun declarația o dată pe an vor fi amendați doar dacă ratează două termene în decurs de doi ani. În schimb, cei care depun declarații trimestrial vor primi o amendă de 200 de lire dacă omit patru termene-limită într-un interval de doi ani.

Reprezentanții HMRC susțin că noul sistem este mai clar și mai corect decât cel anterior. „Noul regim de penalizare este mai simplu și mai echitabil. El îi sancționează pe cei care în mod repetat nu respectă obligațiile fiscale, dar este mai indulgent cu cei care întârzie ocazional”, se arată într-un document de politică publicat anterior de autoritatea fiscală.

Un purtător de cuvânt al HMRC a subliniat că instituția își propune, în primul rând, să ajute contribuabilii să evite penalizările. „Suntem dedicați sprijinirii clienților pentru a-și plăti corect taxele și a evita amenzile. Noul sistem de puncte pentru întârzieri va însemna că doar clienții din schema Making Tax Digital care întârzie constant vor suporta o penalizare financiară”, a declarat acesta.

Schimbarea vine într-un context mai larg de reformare a relației dintre HMRC și contribuabili, autoritățile încercând să reducă sancțiunile automate și să încurajeze conformarea voluntară, fără a renunța însă la măsuri ferme împotriva celor care ignoră în mod repetat regulile fiscale.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate