Lansarea a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Londra, în cadrul Adunării Eparhiale, eveniment care a reunit reprezentanți ai parohiilor românești din Regat.
Noua aplicație le oferă românilor stabiliți în Marea Britanie și Irlanda de Nord acces rapid la calendarul ortodox al zilei, știri și comunicate oficiale, materiale multimedia, precum și datele de contact și adresele tuturor parohiilor din eparhie.
Pe parcurs, platforma va fi îmbogățită cu secțiuni dedicate misiunii pastorale, activităților pentru tineri, catehezelor și evenimentelor bisericești, devenind un sprijin real pentru viața spirituală a românilor departe de casă.
Prin aplicația ROARCH, Arhiepiscopia își adaptează activitatea la realitățile digitale ale prezentului, oferind un spațiu interactiv care contribuie la unitatea comunității și la păstrarea legăturii cu Biserica.
Aplicația este disponibilă gratuit pentru telefoanele iOS și Android, putând fi descărcată din App Store și Google Play.
