Situația afectează în special automobilele fabricate între 2001 și 2017, unde impozitarea este calculată în funcție de emisiile de CO2. În acest context, tot mai mulți șoferi susțin că sunt obligați să renunțe la mașini funcționale din cauza costurilor disproporționate.
Problema din sistemul de taxare pentru mașini în Marea Britanie a devenit una acută în cazul modelelor fabricate între 2001 și 2017, unde impozitele anuale sunt calculate strict în funcție de nivelul emisiilor de CO2. Acest sistem duce frecvent la taxe de peste 700 de lire anual pentru vehicule cu motoare de capacitate medie.
Acest interval specific este rezultatul unor modificări legislative succesive. Mașinile produse înainte de 2001 sunt taxate în funcție de capacitatea cilindrică, în timp ce cele fabricate ulterior sunt evaluate exclusiv pe baza emisiilor declarate oficial. După atingerea vârstei de 20 de ani, vehiculele pot beneficia de regim fiscal istoric, mai avantajos.
În schimb, mașinile produse după 2017 sunt supuse unui sistem diferit: o taxă inițială mai ridicată la achiziție, urmată de o taxă anuală fixă de aproximativ 190 de lire, indiferent de motorizare. Această diferență creează un dezechilibru evident între generațiile de vehicule.
Pe fondul acestor reguli, cele mai afectate mașini sunt cele cu vârste între 9 și 20 de ani, care nu beneficiază nici de avantajele modelelor vechi, nici de cele ale celor noi.
Pe măsură ce aceste mașini se depreciază, discrepanța dintre valoarea lor de piață și taxele impuse devine tot mai evidentă. În multe cazuri, automobilele ajung să valoreze între 1.000 și 2.500 de lire, în timp ce taxa anuală poate depăși 700 de lire.
Această situație este amplificată de costurile de asigurare, care urmează o evoluție atipică. După o scădere inițială, primele cresc din nou pentru vehiculele cu vechime de 8-12 ani, pe fondul unor riscuri considerate mai mari.
În aceste condiții, proprietarii sunt puși în fața unei alegeri dificile: să continue să plătească taxe aproape egale cu valoarea mașinii sau să renunțe la aceasta. Mulți consideră că sistemul îi împinge artificial către achiziția unor vehicule mai noi.
„Plătesc peste 700 de lire anual pentru o mașină cu care circul doar aproximativ 1.600 km pe an”, a declarat un proprietar britanic, subliniind caracterul disproporționat al taxării.
Nivelul taxelor este influențat decisiv de pragurile de emisii de CO2. De exemplu, o mașină care emite sub 200 g/km este taxată cu aproximativ 385 de lire. Între 201 și 225 g/km, taxa crește la 415 lire, însă depășirea pragului de 225 g/km, chiar și cu un gram, duce la o creștere bruscă la peste 700 de lire anual.
Aceste valori nu sunt specifice doar mașinilor de performanță. Multe modele uzuale, inclusiv sedanuri, break-uri sau SUV-uri echipate cu motoare de 2.0 litri, pot depăși pragul critic de emisii.
Printre exemplele frecvent menționate se numără modele populare din segmentul familial, ceea ce indică faptul că problema nu afectează doar o nișă restrânsă de utilizatori.
În acest context, proprietarii consideră că sistemul penalizează în mod nediferențiat vehiculele, indiferent de utilitatea sau caracterul lor practic.
Pe lângă impactul economic, există și critici legate de logica ecologică a acestor măsuri. Mulți proprietari susțin că forțarea casării unor mașini funcționale contrazice principiile sustenabilității, având în vedere costurile de producție și emisiile generate de fabricarea unor vehicule noi.
Această percepție este accentuată de comparații cu alte surse majore de emisii la nivel global. Diferențele dintre politicile aplicate consumatorilor individuali și proiectele industriale de mari dimensiuni sunt frecvent invocate în dezbatere.
În acest context, nemulțumirea proprietarilor de mașini reflectă nu doar o problemă fiscală, ci și o lipsă de coerență percepută în politicile de mediu.
