fbpx

Petrecerile, nunțile sau înmormântările, ar putea fi limitate la 10 persoane în Marea Britanie!

Un grup de epidemiologi britanici au propus guvernului să interzică orice adunare mai mare de zece persoane până anul viitor. Interdicția ar urma să vizeze deopotrivă barurile și bisericile, nunțile și înmormântările precum și slujbele religioase.

Interdicția ar urma să se aplice pe durata acestui an și o parte a anului viitor. Experții susține că s-ar putea înregistra ”o creștere exponențială” a cazurilor de COVID-19 în cazul în care va fi permisă adunarea a mai mult de 10 persoane în același loc.

Nunțile, petrecerile sau înmormântările au fost trecute pe lista evenimentelor care pot duce la infectări extinse. Epidemiologul-șef al Marii Britanii, Adam Kucharski a spus că există un risc de ”extindere exponențială” dacă celebrările sau serviciile religioase vor avea loc în aceleași circumstanțe ca înainte.

Kucharski a spus că evenimentele cu grad mare de contagiozitate a coronavirusului au fost petrecerile, nunțile și reuniunile de familiei.

Studiul făcut sub îndrumarea lui Kucharski la Școala de Igienă și Boli Tropicale din Londra a arătat că riscul de infecție în spații slab ventilate precum bisericile este de trei ori mai mare decât în mod normal. În concluzii se mai spune că ar putea fi permise ieșirile la iarbă verde cu condiția ca grupurile să fie alcătuite din membrii aceleiași familii, iar distanța față de alte grupuri să fie de cel puțin doi metri.

Mike Lonergan, coordonatorului unui alt studiu, realizat de secția de medicină clinică și moleculară a Universității din Dundee, a afirmat că viața nu poate reveni la normal până când nu se va realiza un vaccin. El susține că viața socială a oamenilor ar trebui redusă la 10% față de nivelul de dinaintea pandemiei.

”Nu cred că este posibil să ne întoarcem la starea dinainte a lucrurilor. Este greu de crezut că vom face o zecime din lucrurile pe care le făceam altădată (…) Nu se întrevede capătul. Dacă vrem ca situația să fie stabilă trebuie să rămână așa cum este acum, în izolare”, a declarat Lonergan.

Acesta susține că a fost un noroc faptul că distanțarea socială a dat rezultate pentru că a fost ”la limită” suficientă. Studiul realizat sub coordonarea lui Lonergan a concluzionat că fiecare persoană ar trebui să nu aibă contact social cu mai mult de 10 persoane pe zi, contactul social fiind definit ca o conversație sau contact fizic.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate