fbpx

Peste 300 de decese noi în Marea Britanie în ultimele 24 de ore!

Ministerul britanic al Sănătăţii a anunţat vineri încă 351 de decese provocate de noul coronavirus în Regatul Unit, unde bilanţul morţilor ajunge acum la 36.393, fiind de asemenea confirmate 3.287 de noi contagieri, o creştere faţă de cele 2.615 cazuri de COVID-19 anunţate joi.

Numărul total al contagierilor a ajuns în Regatul Unit la 254.195, al patrulea la nivel mondial, după SUA, Rusia şi Brazilia.

Cu toate acestea, guvernul premierului Boris Johnson îşi menţine planurile de a redeschide şcolile din Anglia, măsură pe care unii medici şi zeci de administraţii municipale o consideră prematură în condiţiile evoluţiei epidemiei. Scoţia şi Irlanda de Nord au decis că şcolile s-ar putea redeschide în aceste provincii nu mai devreme de luna august.

Guvernul britanic a mai anunţat vineri că, potrivit estimărilor sale, rata de transmitere a virusului SARS-CoV-2 este cuprinsă în Regatul Unit între 0,7 şi 1, valoare comparabilă cu cea din săptămâna precedentă, dar mai mare faţă de săptămâna anterioară, când era cuprinsă între 0,5 şi 0,9. Această rată de reproducere este un parametru atent urmărit în evaluarea evoluţiei epidemiei şi în deciziile privind relaxarea restricţiilor antiepidemice, o valoare sub 1 însemnând că, în medie, o persoană infectată poate să infecteze mai puţin de o persoană.

Potrivit purtătorului de cuvânt al premierului Boris Johnson, măsurile de relaxare a restricţiilor antiepidemice ar putea fi aplicate în mod diferenţiat în funcţie de evoluţia epidemiei în diferitele zone ale ţării.

External sponsored links

Anunturi promovate