Silvia Câmpeanu a fost aleasă ca voluntar pentru unul dintre vaccinurile anti-COVID dezvoltate de britanici. Alături de câteva zeci de mii de subiecți, ar putea să aducă aproape de aprobarea finală cel mai așteptat medicament din ultima sută de ani.
Decizia a fost luată de foarte mult timp, de când se discuta de crearea unui vaccin. Am aplicat prin programul oferit de NHS și decizia mi-a fost întărită de poate cel mai nefericit eveniment din viața mea, de dispariția tatălui meu, care s-a prăpădit după o luptă foarte lungă cu COVID, o lună de luptă. Emailul de confirmare a participării la studiu a venit în ziua înmormântării lui. Am considerat că e un semn că trebuie să fac asta, că e datoria mea ca om să particip”, a spus Silvia Câmpeanu, avocat în Marea Britanie.
„Nu are de ce să-mi fie teamă. Voi primi două doze de vaccin sau placebo, nimeni nu știe exact ce primește în acest studiu. Prima doză va fi în câteva zile, următoarea în 21 de zile. Apoi urmează întâlniri și analize perioadice pe un an întreg. Cred că vaccinul e singura soluție pentru deblocarea economică, e unica șansă să ieșim din această nenorocire, din acest impas. Nu ne permitem ani de zile până când virusul va dispărea de la sine”, a completat ea.