fbpx

Adolescentă de 14 ani însărcinată dusă de interlopi români în Anglia să se prostitueze

Un reportaj realizat de televiziunea britanică ITV scoate la iveală dimensiunea traficului de carne vie din România și conexiunile interlopilor români cu Anglia, acolo unde sunt duse copile de nici 14 ani și puse să se prostitueze.

Una dintre victime are 14 ani și va naște în curând, după ce a fost abuzată chiar de membrii grupării care au obligat-o să se culce pe bani cu diferiți bărbați.

Adolescenta e însărcinată în 8 luni, după ce a fost abuzată de interlopii care au dus-o în Anglia cu forța și au violat-o pe rând, pentru ca apoi să o oblige să se prostitueze. Ca să-i protejeze identitatea, reporterii ITV au numit-o Sorena. Nu știe cine e tatăl copilului pe care-l va naște în curând.

Imaginile și mărturiile din reportajul britanicilor sunt cutremurătoare. “Bianca” are 13 ani. A fost nevoită să întrețină relații sexuale cu bărbați în fiecare zi, altfel era bătută. “Raluca”, are 16 ani, a fost violată de tatăl ei, așa că a fugit de acasă, pentru că mama ei nu a vrut ca vecinii să afle.

Iana Matei este femeia care conduce singurul adăpost pentru minori traficați din România. De mai bine de două decenii se ocupă de astfel de fete.

“Dacă sunt foarte tinere, sunt puse să muncească în apartamente, așa că sunt ascunse”, spune ea. Felul în care traficanții le obligă pe fete să facă ce vor ei e înspăimântător: “La 14 sau 15 ani pot fi scoase pe stradă pentru a se obișnui cu mediul înconjurător. Le antrenează până la 18 ani în România și apoi le duc în Occident, cum ar fi în Marea Britanie”.

Din punct de vedere statistic, guvernul britanic a estimat că există între 10.000 și 13.000 de victime ale traficului de persoane în Marea Britanie, cu toate acestea, potrivit organizației de caritate Justice and Care și think tank Center for Social Justice, cifra reală este mult mai mare.

În septembrie, ITV News a descoperit o serie de bordeluri în zona Mayfair din Londra, în care majoritatea femeilor care lucrau acolo, împotriva voinței lor, erau românce.

Ioana Săndescu, de la organizația anti-trafic Eliberare, e de părere că românii sunt populația europeană cea mai exploatată în Marea Britanie: „Când ajung acolo, slujba lor legitimă, visul lor de o viață mai bună se transformă într-un coșmar. Dacă nu realizează ceea ce și-au propus să realizeze în străinătate, atunci nu se pot întoarce acasă, din cauza rușinii”.

Ioana a descoperit cum funcționează traficul: “Oamenii nu sunt recrutați de agenții sau de oameni necunoscuți. Sunt recrutați de oameni pe care îi cunosc sau în care au încredere. Oameni cu care au o relație.

Poate fi prin metoda lover boy, sau prin vecinul prietenos care a făcut o plimbare peste hotare și care vrea acum să te ajute să ieși din sărăcie.

Majorității oamenilor li se promite locuri de muncă în spitale, turism, agricultură sau construcții, în care nu este nevoie să vorbești limba sau să ai experiență. Trebuie doar să fii deschis, flexibil și să poți pleca mâine.

Există o uriașă diaspora românească în Marea Britanie. Nu sunt găsite acolo doar victime ale traficului de persoane, ci și făptași”.

External sponsored links

Anunturi promovate