Întâmplarea nefericită pentru cititorii site-urilor a avut loc la ora 11:00 (ora locală din Marea Britanie) şi a durat aproximativ o oră.
Pe site-urile unde au fost probleme se afişa mesajul: “Error 503 service unavailable”.
Printre site-urile afectate se numără The Guardian, BBC, CNN, The New York Times, Bloomberg News sau Financial Times. De asemenea, nici Reddit, Amazon sau Twitch nu au funcţionat. Nici site-ul guvernului britanic, gov.uk, nu a putut fi accesat.
Se pare că problema îi aparţine firmei Fastly, cea care furnizează semnalul de internet pentru publicaţiile enumarate. Dacă în Marea Britanie şi în unele zone din Statele Unite ale Americii site-urile nu puteau fi accesate, în Berlin, spre exemplu, utilizatorii nu au întâmpinat probleme.