fbpx

Chelsea a anunțat ce se va întâmpla la club după ce Roman Abramovich a decis să se retragă

Roman Abramovich (55 de ani), patronul celor de la Chelsea, a anunțat sâmbătă că nu va mai conduce clubul și că a încredințat administrarea persoanelor ”de încredere” din Fundația Chelsea.

Oligarhul rus a fost în ultimele zile implicat într-o serie de controverse, discutându-se inclusiv despre interzicerea accesului său în Marea Britanie.

La mai puțin de 24 de ore, oficialii londonezilor au reacționat și au explicat ce se va întâmpla la club de acum înainte. Jurnalistul italian Fabrizio Romano, recunoscut pentru informațiile corecte pe care le furnizează, suține că la Chelsea este liniște.

Poziția diriguitorilor grupării din Londra, cu privire la comunicatul dat de către Abramovich, este aceea de liniște. ”Clubul nu este de vânzare, așa cum s-ar crede, plus că Roman Abramovich este încă proprietar”, susține sursa citată.

Mai mult, se pare că ”decizia de a face un pas în spate, anunțată sâmbătă, a fost luată pentru a ajuta și proteja clubul”.

În timpul celor aproape 20 de ani de când mă aflu în conducerea clubului Chelsea, mi-am văzut rolul ca al unui tutore pentru club, al cărui job este de a asigura obținerea unor succese cât mai mari și a construi pentru viitor, în timp ce are și un rol pozitiv în comunitate.

Am luat mereu decizii pentru interesul clubului și păstrez aceste valori. De aceea, astăzi, acord controlul asupra clubului persoanelor de încredere din Fundația caritabilă Chelsea.

Cred că Fundația este, în aceste momente, în cea mai bună poziție pentru a avea grijă de club, jucători, staff și fani”, se arată în comunicatul semnat de Roman Abramovich.

Cel puțin deocamdată, Roman Abramovich, care a investit peste 2.2 miliarde de euro la Chelsea, va rămâne proprietarul clubului londonez.

Roman Abramovich a cumpărat-o pe Chelsea în vara anului 2003 și, sub comanda sa, clubul a crescut enorm din punct de vedere fotbalistic.

Printre altele, Chelsea a câștigat, în ultimii 18 ani și jumătate, cinci titluri în Premier League, două Ligi ale Campionilor,două trofee ale Europa League și o ediție a Campionatului Mondial al Cluburilor.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate