Decizia, care va fi anunţată în următoarele săptămâni, este susţinută de ministrul securităţii, Tom Tugendhat, şi de ministrul de interne, Suella Braverman.
Declararea Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, drept grupare teroristă ar însemna că apartenenţa la această organizaţie, participarea la reuniuni şi afişarea publică a siglei sale ar deveni o infracţiune.
Gardienii Revoluţiei au arestat săptămâna trecută şapte persoane având legături cu Marea Britanie în contextul protestelor antiguvernamentale care au zguduit ţara după moartea tinerei kurde iraniene Mahsa Amini, arestată pentru că purta necorespunzător vălul islamic.
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a cerut Iranului să înceteze reţinerea cetăţenilor cu dublă cetăţenie, declarând că această practică nu ar trebui folosită pentru a obţine o „pârghie diplomatică”.