Incidentul a avut loc în 11 iunie, când un cetățean italian în vârstă de 59 de ani s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism marca Mercedes. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că mașina era semnalată ca „bun căutat în vederea confiscării”, alerta fiind emisă de autoritățile din Marea Britanie în luna martie 2025.
Bărbatul a declarat că nu avea cunoștință despre această situație și că achiziționase autoturismul în februarie 2025.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 100.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră Cruceni. Cercetările sunt în desfășurare, urmând ca, după finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsurile legale.