Shravin Bharti Mittal, moștenitorul unei dintre cele mai bogate familii din India și acționar principal al companiei britanice BT Group Plc, a decis să plece din Regatul Unit și să se stabilească în Emiratele Arabe Unite. Decizia vine ca reacție la noile măsuri fiscale introduse de autoritățile britanice, care vizează în special rezidenții ultra-bogați, relatează Bloomberg.
Documentele oficiale arată că Mittal a renunțat la rezidența fiscală din Marea Britanie, optând pentru Emiratele Arabe Unite ca nou domiciliu. În același timp, el a deschis în mai o filială în Abu Dhabi a firmei sale de investiții Unbound, relocată din Londra.
Familia Bharti Mittal deține o avere estimată la 27,2 miliarde de dolari și controlează aproape un sfert (24,5%) din acțiunile BT Group, unul dintre principalii furnizori de telecomunicații din Regatul Unit.
Exodul miliardarilor continuă
Decizia lui Shravin Mittal reflectă o tendință tot mai accentuată printre miliardarii globali care aleg să părăsească Marea Britanie din cauza modificărilor legislative privind regimul „non-dom” – statutul care, până recent, permitea evitarea taxării veniturilor din afara țării pentru o perioadă de până la 15 ani.
Guvernul laburist condus de Keir Starmer, instalat în iulie, a continuat direcția fiscală începută de conservatori, dar a introdus măsuri și mai stricte. Ministrul de finanțe, Rachel Reeves, a eliminat scutirile de impozit pe moștenire pentru activele deținute în afara Marii Britanii de către non-domii.
Printre cei care au făcut deja pasul relocării se numără și Nassef Sawiris – cel mai bogat om din Egipt, care s-a mutat în Abu Dhabi și Italia – precum și frații Leonidas și Nicholas Lazari, moștenitorii imperiului imobiliar Lazari Investments, care s-au stabilit în Cipru.
„Ne așteptăm la un exod semnificativ”, a declarat Gianpaolo Mantini, partener în cadrul firmei de consultanță Saltus din Londra.
Un simbol al noii generații de antreprenori
Plecarea lui Shravin Mittal are o semnificație aparte, fiind considerat un exemplu emblematic al noii generații de antreprenori proveniți din familii ultra-bogate care au ales să investească și să trăiască în Marea Britanie.
Absolvent de contabilitate și finanțe la University of Bath, Mittal și-a început cariera la JPMorgan Chase & Co. în Londra, apoi a lucrat într-o firmă de private equity și ulterior a devenit director general al Bharti Enterprises – conglomeratul fondat de tatăl său, Sunil Mittal, activ în telecomunicații, servicii financiare, imobiliare și ospitalitate.
El a condus Bharti Global inclusiv în perioada în care compania a cumpărat pachetul de acțiuni la BT Group de la miliardarul Patrick Drahi. Începând cu 1 aprilie, conducerea a fost preluată de sora sa, Eiesha Bharti Mittal, în vârstă de 41 de ani.
Astfel, plecarea lui Shravin Mittal nu este doar o decizie personală de relocare, ci și un nou semnal de alarmă privind impactul reformelor fiscale britanice asupra atractivității Regatului Unit pentru marile averi globale.