”Încercările de implicare a unor forțe statale străine în alegerile din țara noastră din lunile precedente au fost pentru prima oară condamnate în declarații oficiale ale NATO și ale Uniunii Europene. NATO, UE și Marea Britanie confirmă că Rusia desfășoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare și dezinformare, inclusiv în campaniile electorale”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.
Șeful statului consideră că România trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, și ar fi trebuit să prevină ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024.
”Dacă vă uitați însă la documentul tehnic publicat de guvernul Marii Britanii prin care dezvăluie acțiuni ale GRU (al patrulea link de mai jos) veți observa că, inclusiv pentru state recunoscute pentru activitatea lor de intelligence, dovedirea unor astfel de interferențe este un proces de durată”, a adăugat acesta.
Reamintim, NATO, UK și Regatul Unit au condamnat cu fermitate activitățile cibernetice ostile ale Rusiei și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și UE, inclusiv România.