fbpx

Ambasada Marii Britanii la București a venit cu o primă reacție în scandalul vizelor refuzate jucătorilor FCSB

Ambasada Marii Britanii la București a oferit clarificări privind scandalul vizelor pentru cei trei jucători de la FCSB, în vederea meciului cu Aberdeen din play-off-ul Europa League.

FCSB are trei jucători care nu au primit viza de muncă și nu pot juca în meciul cu Aberdeen. Ambasada Marii Britanii în România a venit cu explicații în legătură cu situația echipei campioane a României.

Inițial, s-a speculat că neacordarea vizelor ar fi fost cauzată de un blocaj administrativ la nivelul ambasadei. Totuși, un purtător de cuvânt a explicat că aceasta nu are atribuții în procesarea vizelor. Competența revine Home Office-ului britanic, echivalentul Ministerului de Interne din Marea Britanie.

"Ambasada nu are niciun rol în procesarea și acordarea vizelor, care este doar în mâinile Home Office. Nu putem comenta ce s-a întâmplat în acest caz particular. Toți cei care vor să intre în Marea Britanie trebuie să respecte recomandările Home Office.

Marea Britanie este un mare susținător al competițiilor sportive, iar Ambasada Britanică le dorește succes atât lui FCSB, cât și lui Aberdeen pentru meciul din această seară. Ne place să vedem echipele din România când reprezintă țara cu mândrie în Europa", a declarat un purtător de cuvânt al Ambasadei Marii Britanii la București.

Pentru FCSB, trei fotbaliști nu au putut juca în meciul cu Aberdeen deoarece nu au primit viză. Ngezana, Radunovic și Alhassan sunt jucători extracomunitari, iar procedurile pentru obținerea vizelor lor durează mai mult, astfel că, deși au făcut deplasarea cu echipa, cei trei au rămas în hotel. În locul lor au jucat Graovac, Pantea și Șut.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate