fbpx

Sondaj. Imigrația a devenit principala temă care-i preocupă pe votanții britanici, pentru prima dată după Brexit

Aproape jumătate dintre cetățenii britanici consideră că imigrația are un impact negativ asupra țării, față de 22% care văd rolul benefic.

Sky News scrie că votul britanicilor pentru ieșirea din Uniunea Europeană s-a bazat pe o convingere că, în acest fel, vor recăpăta controlul asupra deciziilor, iar campania dinaintea scrutinului a stat sub semnul îngrijorărilor legate de imigrație. Totuși, pe măsură ce anii au trecut, perspectivele economice au rămas din nou în plan secund, tot în fața temei imigrației.

Imigrația și cererile de azil au fost indicate ca principală problemă de către 58% dintre cei care au răspuns la un sondaj realizat de YouGov pentru SkyNews. 51% au indicat economia ca principală temă, 29% sistemul de sănătate și 22% criminalitatea.

Șapte din zece respondenți consideră că nivelul imigrației este prea mare, 18% că este la un nivel “corect” și doar 3% că nivelul este prea scăzut.

Aproape 50% dintre participanți spun că imigrația are un impact negativ asupra Regatului Unit, 22% că are joacă un rol benefic și 22% că, deopotrivă, impact pozitiv și negativ.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 2.268 de adulți din Marea Britanie, în zilele de 31 august și 1 septembrie.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate