Serviciul de Procuratură al Coroanei (CPS) a transmis, luni, că nu a fost îndeplinit testul legal pentru a formula acuzații penale.
”Am făcut o nouă revizuire a dosarului în legătură cu acuzațiile de agresiune și viol între 2013 și 2015. După o analiză atentă a probelor furnizate de poliția din Hertfordshire, am concluzionat că testul juridic pentru urmărirea penală nu a fost îndeplinit și că nu trebuie luate măsuri suplimentare. Am informat toate părțile despre decizia noastră și ne-am oferit să ne întâlnim cu reclamanții pentru a le explica mai detaliat raționamentul nostru”, a spus un purtător de cuvânt al CPS.
Andrew Ford, avocatul britanic al lui Tate, a salutat hotărârea. El a spus următoarele: ”În ciuda presiunilor externe, probele vorbesc de la sine în acest caz, iar CPS a confirmat, pe bună dreptate, că probele sunt insuficiente pentru a oferi perspective realiste de condamnare. Motivul pentru care CPS a luat această decizie va deveni evident atunci când probele vor fi prezentate în cadrul procedurilor civile. „Ne bucurăm că acesta este încă un exemplu de potențial caz penal împotriva lui Andrew Tate care cade în uitare.”
Femeile au intentat un proces civil contra lui Andrew Tate la Înalta Curte, după ce procurorii au hotărât, inițial, să nu îl urmărească penal în anul 2019. Trei dintre femei l-au denunțat pe Tate la poliția din Hertfordshire, iar ancheta a fost închisă în același an.
Andrew Tate, în vârstă de 38 de ani, a negat acuzațiile care i s-au adus, respectiv violență sexuală, control coercitiv, precum și agresiune și vătămare corporală. El a spus că sunt ”o serie de minciuni” și ”fabricații grosolane”.
CPS a anunțat separat în luna mai 2025 că a autorizat 21 de acuzații contra lui Tate și a fratelui său, Tristan Tate, în vârstă de 37 de ani. Totul s-a întâmplat după ce a primit un dosar cu probe de la poliția din Bedfordshire.
Andrew Tate se confruntă cu 10 acuzații legate de trei presupuse victime, inclusiv viol, vătămare corporală, trafic de persoane și controlul prostituției în scopul obținerii de profit.
Tristan Tate se confruntă cu 11 acuzații legate de o presupusă victimă, inclusiv viol, vătămare corporală și trafic de persoane. Poliția din Bedfordshire a obținut un mandat european de arestare pentru cei doi bărbați în 2024, dar s-a convenit că extrădarea va aștepta până la finalizarea procedurilor separate din România.