fbpx

Festivalul de Film Românesc de la Londra devine, din 2025, Festivalul de Film Românesc din Regatul Unit. Deschiderea va fi cu Jaful secolului, propunerea României la Oscar

Festivalul de Film Românesc din Regatul Unit va avea loc, între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, marcând o nouă etapă în promovarea cinematografiei românești în Marea Britanie.

Ediția inaugurală va prezenta șase filme, iar deschiderea oficială va fi marcată de premiera britanică a lungmetrajului Traffic (Jaful secolului), regizat de Teodora Ana Mihai și scris de Cristian Mungiu – propunerea României la premiile Oscar.

Seria de evenimente se desfășoară simbolic în preajma Zilei Naționale a României și este finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu suma de 100.000 de lei. Proiecțiile londoneze vor avea loc la prestigiosul cinematograf de artă Curzon Soho, iar proiecția din Colchester se va desfășura la galeria de artă Firstsite.

Bazat pe o poveste reală, filmul Traffic (Jaful secolului) o are în rol principal pe actrița franco-română Anamaria Vartolomei, laureată a premiului César. Inspirat din celebrul jaf din 2012, când mai mulți români au sustras dintr-un muzeu olandez tablouri semnate de Picasso, Monet și Gauguin, filmul propune o reflecție asupra identității, vinovăției și apartenenței între estul și vestul Europei.

O nouă etapă pentru filmul românesc în Marea Britanie

Manuela Morar, directoarea Festivalului, a subliniat că inițiativa își propune să readucă filmele românești în atenția publicului cinefil din Regatul Unit:

În 2009 am fost voluntar la Festivalul de Film Românesc de la Londra, pe atunci organizat de Ramona Mitrică cu susținerea Fundației Rațiu. Acolo l-am întâlnit pe colegul meu și actualul director artistic, Alexandru Gherman. Cu această nouă inițiativă, ne dorim să readucem filmele românești în atenția publicului atât din Londra, cât și din Colchester, orașul în care locuiesc și care a fost prima capitală a Angliei romane.

Regizorul și scenaristul Cristian Mungiu a salutat reluarea tradiției festivalului:

Mă bucur că inițiativa de a proiecta la Londra cele mai bune filme românești ale anului va continua. Ramona Mitrică a investit multă pasiune în promovarea cinematografiei românești, iar faptul că foștii susținători reiau acest demers este un semn foarte bun.

Nicolae Rațiu MBE, președintele Fundației Caritabile a Familiei Rațiu, a evidențiat legătura istorică dintre noul festival și cel fondat acum două decenii:

Sunt încântat să văd renașterea Festivalului de Film Românesc de la Londra. De la o lansare modestă în urmă cu peste 20 de ani, festivalul a crescut datorită pasiunii Ramonei Mitrică. Acum avem din nou un viitor promițător, datorită noii echipe conduse de Manuela și Alexandru.

Continuarea unei moșteniri culturale

Alexandru Gherman, directorul artistic al festivalului, a anunțat că programul complet va fi publicat în curând:

Festivalul va include filme de lung și scurt metraj, dar și capodopere din istoria cinematografiei românești, multe proiectate în premieră în Regatul Unit. Proiecțiile vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu realizatorii.

Festivalul de Film Românesc de la Londra a fost fondat în 2003 de Ramona Mitrică, în perioada în care conducea Fundația Familiei Rațiu, și a continuat timp de două decenii ca principal eveniment dedicat filmului românesc în Marea Britanie. După dispariția prematură a Ramonei Mitrică, în 2023, festivalul s-a oprit temporar.

Noua ediție, relansată sub denumirea Festivalul de Film Românesc din Regatul Unit, este organizată de ReelONMedia Ltd și Asociația Art Acord, în parteneriat cu Curzon Cinemas, cu sprijinul asociațiilor Povești Spuse-n Românește și Români în UK.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate