Potrivit Newcastle Crown Court, cei trei – Andrei Olteanu (22 de ani), Georgian Dimitru (21 de ani) și Răzvan Dorobod (23 de ani) – au parcurs circa 400 de kilometri din Luton până în nord-estul Angliei pentru a viza fabrica din Fawdon, aflată în renovare.
În iunie anul trecut, după ce locația a fost securizată la finalul programului de lucru, hoții au pătruns în incintă tăind gardul perimetral și forțând accesul în clădire. Timp de trei zile, aceștia au demontat și furat cabluri de cupru în valoare de 30.000 de lire.
De asemenea, au sustras unelte în valoare de 2.000 de lire aparținând companiei Country Style Foods, precum și echipamente ale contractorilor, în valoare de aproximativ 11.000 de lire, depozitate într-un spațiu securizat.
Ancheta a arătat că grupul, format din șase persoane, a acționat organizat, folosind două vehicule și încercând să acopere camerele de supraveghere. Ulterior, o parte din bunurile furate au fost transportate înapoi la Luton, iar cuprul a fost valorificat, existând dovezi privind vânzarea a peste 200 de kilograme de metal.
Cei trei inculpați au pledat vinovat pentru furt calificat și au primit pedepse cu închisoarea: 16 luni pentru Dimitru, 15 luni pentru Dorobod și 14 luni pentru Olteanu.
Instanța a precizat că, având în vedere durata pedepselor, aceștia ar putea fi expulzați din Marea Britanie după executarea sentinței, decizia finală urmând să fie luată de autoritățile competente.
Judecătorul a subliniat că infracțiunea a fost una planificată și de mare amploare, menționând că inculpații au venit special din altă zonă a țării pentru a comite jaful.
În fața instanței, unul dintre inculpați a declarat că a recurs la acest gest pentru a-și întreține familia din România, în timp ce ceilalți au invocat dificultăți financiare și dorința de a obține rapid bani.
