Afectată puternic de primul și acum și de al doilea val al pandemiei, țara ar putea deveni unul dintre principalele focare europene de coronavirus.
Bilanțul total al cazurilor din Spania a ajuns la 1.029.668, conform datelor worldometers.info, iar numărul de infectări zilnice se păstrează ridicat, cu mult peste media de infectări zilnice din primul val.
În ultimele 24 de ore, Spania a înregistrat al doilea cel mai mare număr de infectări de la începutul pandemiei 13.873, iar recordul a fost înregistrat tot în ultima lună – în 18 septembrie raportând 14.176 de cazuri. Recordul de infectări din perioada primului val a fost de 10.856.
Întregul continent este afectat, de la începutul toamnei, de o revenire puternică a coronavirusului, iar datele cumulate pentru cele 27 de țări ale Uniunii Europene arată cel mai mare număr de infectări zilnice din lume.
Spania a fost puternic afectată de coronavirus în primele luni ale pandemiei și a introdus unele dintre cele mai stricte măsuri de combatere a acesteia - inclusiv interzicerea copiilor de a ieși afară.
La fel ca majoritatea țărilor europene, țara și-a redus reglementările pe măsură ce numărul cazurilor a scăzut. Politicienii au subliniat necesitatea de a readuce turiștii ca o modalitate de a stimula economia aflată în dificultate.
Dar până la sfârșitul lunii august, numărul de cazuri zilnice noi creștea cu 10.000 pe zi. Numărul internărilor în spitale a crescut cu 20% doar în ultimele două săptămâni, în timp ce decesele au început să crească, cu o creștere a ponderii de 218 marți.