fbpx

Poliția îndeamnă londonezii să își denunțe vecinii care încalcă în mod repetat restricțiile

Șefa Scotland Yard, Dame Cressida Dick, i-a îndemnat pe londonezi să-și raporteze vecinii dacă încalcă în mod constant regulile anti-Covid-19.

Discuțiile vin după ce poliția metropolitană a emis peste 140 de amenzi, în valoare totală de peste 39.000 de lire sterline, în acest weekend în Tower Hamlets și Hackney, în vreme ce mai mulți pescari au fost amendați luni în legătură cu acordul de pescuit post-Brexit din Whitehall.

Sâmbătă, 49 de persoane au fost amendate după ce ofițerii au intervenit la o întâlnire auto ilegală în Romford.

Oamenii legii au întâlnit grupul în apropierea unui sens giratoriu din zona Ferry Lane și care s-au amestecat cu alți șoferi fără a păstra distanțarea socială.

Dame Cressida Dick a declarat: „Dacă sunteți îngrijorat că cineva nu respectă în mod constant restricțiile sau reglementările, atunci, da, ar trebui să discutați cu noi. Dacă vă simțiți confortabil să faceți acest lucru, atunci vorbiți cu noi”.

Dame Cressida a declarat că autoritățile primesc „sute de apeluri pe zi” de la persoane îngrijorate, se aplică amenzi celor care sunt „complet nesăbuiți”, organizând petreceri în casă sau ținând deschis un restaurant, pub sau cafenea.

Declarațiile au venit la câteva zile după ce Dame Cressida a chemat miniștrii să gândească un cadru legislativ mai coerent astfel încât persoanele să păstreze distanțarea socială zilnică în timpul exercițiilor locale.

Ea a spus că este nevoie de „claritate” în ceea ce privește definiția exercițiului local din Anglia și ar trebui luate în considerare și restricțiile de deplasare pentru exerciții similare cu cele impuse în Scoția și Țara Galilor.

Dame Cressida a spus că oamenii încă organizează petreceri în casă, se întâlnesc în subsoluri pentru a juca jocuri de noroc fără licență în contextul celei mai letale faze ale pandemiei.

Ultimele cifre arată că aproximativ 1.700 de angajați ai poliției metropolitane sunt bolnavi sau se auto-izolează. 

External sponsored links

Anunturi promovate