fbpx

Ungaria a primit una dintre cele mai mari amenzi scrise de FIFA după meciul cu Anglia!

Anglia a învins Ungaria cu scorul de 4-0 în preliminariile Cupei Mondiale din 2022 organizate la Qatar, dar meciul a fost umbrit de mai multe incidente cu caracter rasist.

FIFA a analizat atent incidentele care au avut loc pe Puskas Arena din Budapesta și a anunțat ce sancțiuni va primi Ungaria.

Ungaria a primit două meciuri suspendare din partea FIFA. Reprezentativa Ungariei va disputa următoarea partidă fără spectatori după scandările cu caracter rasist ale suporterilor. Pentru cel de-al doilea meci, pedeapsa a fost suspendată pentru următorii doi ani. Aceasta va fi executată și se va putea mări în cazul în care astfel de incidente se vor repeta.

De asemenea, Federația de Fotbal a Ungariei a fost amendată cu o sumă uriașă, 217 mii de dolari americani, una dintre cele mai mari amenzi date vreodată de forul mondial.

Suporterii maghiari au avut un comportament rasist întreptat către jucătorii Angliei, cu precădere asupra lui Raheem Sterling și a lui Jude Bellingham.

”După ce am analizat și am luat în considerare circumstanțele cazului, seriozitatea incidentelor (cuvinte și acțiuni rasiste, aruncarea obiectelor, materiale pirotehnice, scări blocate), comisia a decis ca Ungaria să joace următoarele două meciuri de pe teren propriu din competițiile FIFA fără spectatori. Cel de-al doilea meci va fi suspendat pentru o perioadă de probațiune de doi ani”, a anunțat FIFA.

Totodată, Boris Johnson a cerut Federaţiei Internaţionale de Fotbal să acţioneze în acest caz.

„Este total inacceptabil ca jucătorii englezi să facă obiectul abuzurilor rasiste în Ungaria seara trecută”, a scris şeful guvernului britanic pe Twitter.

El a cerut FIFA „să ia măsuri împotriva celor responsabili, pentru a garanta că astfel de comportament ruşinos va fi eradicat din fotbal pentru totdeauna”.

Jucătorii englezi au fost vizaţi de manifestările rasiste ale unor suporteri maghiari în meciul câştigat de Anglia cu 4-0 la Budapesta.

External sponsored links

Anunturi promovate