fbpx

Berea NATO cu „gust de securitate şi un strop de libertate”, lansată în Finlanda!

O fabrică de bere finlandeză a lansat o nouă bere pentru a sărbători cererea Helsinkiului de aderare la NATO. Vânzările au explodat în ultima săptămână, se vând peste 2.000 de beri pe zi.

O mică fabrică de bere finlandeză situată în Savonlinna, la aproximativ 50 de kilometri de graniţa cu Rusia, a lansat o nouă bere cu scopul de a sărbători cererea Helsinkiului de aderare la NATO.

Vânzările au explodat în ultima săptămână, cu peste 2.000 de doze de bere vândute pe zi, afirmă proprietarul fabricii, Petteri Vanttinen.

Berea se numeşte Otan olutta. Primul cuvânt este un joc de cuvinte al variantei din franceză a iniţialelor Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, iar denumirea completă semnifică în finlandeză ”a bea o bere”.

Băutura are ”un gust de securitate cu un strop de libertate”, a declarat Petteri Vanttinen, proprietarul fabricii Olaf Brewing, administrată de familie.

Proprietarul a mai spus că vânzările de bere au explodat de când băutura a devenit virală pe reţelele sociale, după ce Parlamentul finlandez a dezbătut luni decizia de a se alătura NATO.

”În mod normal, vindem în jur de o sută de doze de bere pe zi. În prezent, numărul se ridică la peste două mii”, a spus Olaf Brewing.

Vanttinen a ţinut să specifice că oamenii nu au intrat în panică, iar berea reflectă ”destul de bine mentalitatea poporului finlandez caracterizată de calm”.

Dozele de bere poartă culorile renumite ale NATO, alb şi albastru, şi ilustrează un cavaler care ţine în mână o halbă de bere, şi care are logoul alianţei inscripţionat pe armură.

Finlanda şi Suedia au solicitat miercuri aderarea oficială la Alianţa Nord-Atlantică, o decizie stimulată de invazia Rusiei în Ucraina.

External sponsored links

Anunturi promovate