fbpx

Rusia insistă că Marea Britanie a coordonat exploziile la Nord Stream. Kremlinul invocă dovezi pe care nu le face publice

Administraţia Vladimir Putin a acuzat, marţi, Marea Britanie de implicare în atacurile care au vizat în septembrie gazoductele Nord Stream, ce fac legătura între Rusia şi Germania, deşi Occidentul atribuie Moscovei actele de sabotaj.

"Serviciile noastre de informaţii dispun de probe care sugerează că atacul a fost comis şi coordonat de specialişti militari britanici", a declarat marţi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

"Există dovezi că Marea Britanie este implicată în sabotaj, într-un act terorist asupra infrastructurii energetice esenţiale, o reţea care nu este a Rusiei, ci este internaţională. Astfel de acţiuni nu pot fi lăsate fără ripostă. Vom reflecta asupra măsurilor pe care le vom lua", a precizat Dmitri Peskov, denunţând "tăcerea inacceptabilă a capitalelor europene".

Acuzaţiile autorităţilor ruse vizează "deturnarea" atenţiei de la situaţia din Ucraina, "acestea sunt metodele obişnuite de lucru" ale Moscovei, a replicat purtătorul de cuvânt al premierului britanic Rishi Sunak.

Sâmbătă, Rusia anunţase că o unitate a Forţelor Navale Regale britanice a participat la planificarea şi comiterea atacului din Marea Baltică, pe 26 septembrie, asupra gazoductelor ruso-germane Nord Stream 1 şi 2.

Mai multe fisuri au fost depistate în septembrie la gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care fac legătura între Rusia şi Germania prin Marea Baltică. Suedia şi Danemarca au depistat explozii în zonele în care au fost constatate fisurile, iar statele occidentale suspectează Rusia de comiterea unui act de sabotaj. În schimb, Rusia a indicat că atacurile ar fi putut fi comise de Statele Unite, în contextul în care Washingtonul s-a opus mulţi ani construirii gazoductului Nord Stream 2. Preşedintele Vladimir Putin a afirmat că Statele Unite beneficiază de pe urma avarierii gazoductelor Nord Stream 1 şi 2.

External sponsored links

Anunturi promovate