Originară din Westerhope, Newcastle-upon-Tyne, Susan a călătorit în Grecia împreună cu fiica sa, două verișoare (de 77 și 78 de ani) și o altă rudă de 50 de ani, pentru un sejur de șapte nopți la hotelul Lido Corfu Sun. Fiecare a plătit aproximativ 750 de lire sterline, dar, potrivit spuselor ei, vacanța a fost „oribilă din primul moment”.
„Un coșmar culinar” – fără cartofi prajiti și cu prea mult orez
Problema principală? Mâncarea. Pentru Susan, care suferă de colită ulcerativă, alimentația este un aspect esențial, iar lipsa opțiunilor familiare și accesibile i-a făcut sejurul de nesuportat.
„Dimineața aveam doar pâine prăjită, un ou fiert tare sau ceva în sos. Nici urmă de opțiuni englezești. Chipsuri am primit o singură dată în toată săptămâna. În rest, pește, sardine și orez – nu mai puteam să văd orez în fața ochilor.”
Mâncarea tradițională grecească – precum salatele, pastele sau kebaburile – nu era etichetată, lucru care a pus probleme suplimentare celor cu restricții alimentare. Iar în seara „grecească”, meniul i-a fost complet inaccesibil.
„Este cea mai proastă vacanță pe care am avut-o vreodată”, a declarat Susan pentru Chronicle Live.
„All-inclusive”... dar nu chiar
Nici la capitolul băuturi lucrurile nu au stat mai bine. Deși pachetul includea băuturi, opțiunile se limitau la vin, bere, ouzo și brandy. Pentru o simplă apă plată, familia a fost nevoită să plătească 1,50 euro. Pentru un Bacardi cu Cola? Extra, bineînțeles.
„Am plătit 750 de lire pe vacanță, plus 70 de euro taxă de turist pentru mine și fiica mea și încă 450 de lire pe mese separate. Cu banii ăștia puteam ajunge în Caraibe!”, a spus Susan.
Răspunsul agenției TUI
Susan a rezervat sejurul prin agenția TUI, dar spune că nu va mai călători niciodată cu ei. Compania a reacționat:
„Prioritatea noastră este ca fiecare client să aibă o experiență de vacanță cât mai plăcută. Ne pare rău că doamna Edwards a fost nemulțumită de vacanță și am luat legătura cu dânsa pentru a găsi o soluție.”
Deși povestea stârnește zâmbete pentru unii, pentru Susan și familia sa a fost o experiență plină de frustrări. Vacanțele „all-inclusive” pot veni cu surprize, mai ales atunci când așteptările nu se aliniază cu realitatea... sau cu meniul.