Qinwen Zheng a reușit să ajungă pentru prima dată în semifinalele unui turneu pe iarbă, după ce a învins-o pe britanică Emma Răducanu în sferturile de finală ale turneului WTA.1.500 The HSBC Championships, care s-a ținut la Londra.
Jucătoarea din China, pe locul 5 WTA, a avut un meci strâns împotriva Emmei Răducanu, locul 37 WTA, în cadrul turneului de la Queens Club. Totuși, Qinwen Zheng a reușit să se distanțeze, ajungând la 4-2, câștigând primul set cu 6-2, după 49 de minute de joc.
Înainte de a începe cel de-al doilea set, Emma Răducanu a solicitat o pauză medicală din cauza unei probleme la spate. A început setul secund într-o formă excelentă, reușind să obțină un dublu break și să conducă cu 3-0.
„Am probleme cu spatele încă de la turneul de la Strasbourg. Este o accidentare care apare intermitent (...). Am simțit cum durerea creștea treptat. A trebuit să ies de pe teren, mi-au pus bandaje și mi-au dat calmante.
Este ceva care persistă. Am mai avut probleme cu spatele în trecut. Cred că este una dintre punctele mele slabe, trebuie doar să am grijă de ea corespunzător”, a declarat Emma după meci.
Jucătoarea chineză a decis să își schimbe adidașii în timpul setului, explicând că nu știe cum să alerge pe iarbă: „Vreau să-mi cer scuze pentru pantofii mei. Nu am vrut să cad de două ori, dar pur şi simplu nu ştiu cum să alerg pe iarbă”.
Emma Răducanu a reușit să salveze trei mingi de meci, însă, din păcate, Zheng a câștigat setul doi cu 6-4. Astfel, jucătoarea din China merge în semifinale.
Zheng se va confrunta în semifinală cu Amanda Anisimova. Mai exact, în semifinalele de la Queens se vor disputa următoarele meciuri:
Qinwen Zheng – Amanda Anisimova
Tatjana Maria – Madison Keys
