Poliția Metropolitană a publicat un videoclip în care tânăra este surprinsă în timp ce își umple geanta cu produse de lux, în timp ce o complice distrage atenția agenților de pază.
Anchetatorii susțin că femeia făcea parte dintr-o bandă de crimă organizată, în care erau implicate și minore, inclusiv o fată de 16 ani.
Potrivit presei britanice, Mirică provine din județul Vâlcea și avea deja mai multe condamnări pentru furt, inclusiv în România.
În trecut, ea a fost prinsă și pentru sustragerea de carne și produse lactate.
Judecătorul care a pronunțat sentința a respins scuzele româncei, afirmând că remușcările trebuie privite cu prudență și că nu există dovezi că regretă infracțiunile comise.
Poliția Metropolitană a anunțat că operațiunea împotriva grupării din care făcea parte românca a dus la 16 arestări, în urma a opt percheziții efectuate în nordul Londrei.
În cadrul unui videoclip postat de Poliția Metropolitană se poate observa cum românca își umple geanta cu produse cosmetice de lux, în timp ce complicele ei stă la pândă.
În înregistrare apare și un polițist care o informează pe femeie și pe alte persoane din aceeași clădire, despre arestarea ei.
„Un hoț prolific a fost închis pentru furtul din magazine de cosmetice și parfumuri în valoare de 299.000 de lire sterline. A fost condamnată la 32 de luni de închisoare”, a anunțat Poliția Metropolitană într-un comunicat.
Tot Poliția a mai spus că „echipa noastră din West End folosește multe tactici diferite pentru a desființa bandele de crimă organizată. Această operațiune a dus deja la 16 arestări în cadrul a opt mandate de arestare în nordul Londrei”.
Românca este dintr-o comună din județul Vâlcea. În luna mai 2024, aceasta a furat produse de lux din 11 magazine Boots.