fbpx

Fugar român dat în urmărire internațională pentru șantaj, prins în Marea Britanie

Un bărbat de 39 de ani din Cluj, condamnat pentru șantaj, a fost prins și adus în România după ce se ascundea mii de kilometri depărtare, în Marea Britanie.

Pe numele său, Judecătoria Turda a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 3 luni. Acesta a fost adus în țară de Poliția Română la data de 10 septembrie 2025 și introdus într-o unitate de detenție, pentru executarea pedepsei.

În aceeași zi, autoritățile au adus în țară și un bărbat de 45 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru infracțiuni la regimul rutier, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare.

„La data de 10 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară două persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.

Astfel, a fost adus în țară un bărbat de 45 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis pe numele său, de către Judecătoria Iași, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 9 luni.

Totodată, a fost adus în țară un bărbat de 39 de ani, din Cluj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Turda, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 3 luni.”, au transmis reprezentanții IGPR.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate