fbpx

Despăgubiri de £300.000 pentru un accident de muncă

O persoană rănită, victimă a unui accident de muncă, care a suferit o amputare parțială a degetului mare, a reuşit să obţină despăgubiri în valoare de 300.000 de lire sterline.

 În ciuda încercărilor medicilor de a-i reconstrui degetul mare, nu a fost posibil ca acesta să-i fie salvat și a trebuit să-i fie amputat din articulație.

Cazul părții vătămate a fost condus de Adam Burton, avocat în Departamentul de Vătămări Corporale de la Sintons, iar supravegherea generală a cazului a fost asigurată de Phil Davison, directorul departamentului, considerat unul dintre cei mai importanți avocați din Anglia în obținerea de compensații în urma vătămărilor corporale

 

„Suntem încântați că a apelat la noi pentru sprijin în refacerea vieții sale, iar ajutorul nostru în a-i oferi acces la o proteză de cea mai înaltă calitate și la recuperare medicală a fost foarte important pentru el, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihologic. Compensația materială obținută și reabilitarea pe care am organizat-o pentru el și care s-a dovedit a fi foarte eficientă, i-au permis să privească spre viitor cu optimism”, spune Adam.

 

Buna reputație a firmei Sintons este rezultatul eficienței și efortului ridicat pe care avocații Sintons îl fac zilnic pentru clienții lor. Au fost recunoscuți de Northern Law Awards drept cea mai bună echipă în domeniul obținerii de compensații pentru vătămări corporale în urma accidentelor în anul 2022 si 2024.                                                                                                         

În plus, în fiecare an Sintons ocupă poziții de conducere în clasamentele privind firmele de avocatură ale publicațiilor independente, cum ar fi Legal 500 și Chambers UK.

Sintons a oferit victimei acces la servicii de reabilitare de cel mai înalt standard; in urma colaborării dintre Sintons Law și Pace Rehabilitation, furnizor de top de servicii de reabilitare, bărbatului rănit i s-a oferit o proteză a degetului mare și a putut beneficia de un program personalizat de terapie a mâinii, dar și de tratament psihologic.

Avocatul Adam Burton adaugă că: ’’Deși natura rănilor victimei l-ar fi putut împiedica să lucreze pentru mult timp, el a fost foarte hotărât și s-a întors la muncă la doar două luni după acest accident teribil. De atunci, și-a înființat propria companie, ceea ce este o dovadă a atitudinii sale pozitive.”

Phil Davison, unul dintre avocații recunoscuți în materie de despăgubiri pentru răniri grave și vătămări permanente și care a câștigat milioane de lire sterline despăgubire pentru adulți și copii de-a lungul carierei sale, subliniază că, pe lângă obținerea celei mai mari compensații bănești posibile, persoanele care au fost grav rănite se așteaptă ca avocatul să le ajute în obținerea, pe cheltuiala asiguratorului și de comun acord cu acesta, a următoarelor:

 

  • Plăți intermediare pentru acoperirea cheltuielilor curente.
  • Reabilitare privată, intensivă.
  • Echipament medical specializat.
  • Îngrijire specializată.
  • Adaptarea casei la noile nevoi ale victimei.
  • Adaptarea mijlocului de transport la nevoile victimei.  

Dati clic aici pentru o consultaţie juridică gratuită  >> 

Sintons are, de asemenea, o echipă specializată în leziuni grave ale capului, creierului și măduvei spinării, condusă de un proeminent specialist în trauma neurologică, Andrew McGowan.

Ana Boba, specialistul român în cererile de despăgubire în urma vătămărilor corporale de la Sintons, subliniază că nu numai angajații cu normă întreagă, ci și cei care desfășoară activități independente, lucrătorii prin agenție și lucrătorii sezonieri pot cere despăgubiri pentru accidentele suferite la locul de muncă.

De asemenea, este important ca victimele să fie conștiente că, dacă se întorc în România după accident, pot conta în continuare pe ajutorul avocaților Sintons.

Avocații Sintons cunosc faptul că chiar și un accident minor poate complica o situație profesională, financiară și personală. De aceea, avocații lor reprezintă și persoane care au suferit răniri mai puțin grave.

Dacă ați avut un accident grav la locul de muncă sau un accident rutier – de mașină, motocicletă, bicicletă ori ca pieton,  și doriți să fiți asistați de avocați cu cunoștințe solide de specialitate și mulți ani de experiență în gestionarea cazurilor de vătămări corporale grave, specialiștii Sintons vă vor oferi sfaturi inițiale gratuite și fără obligații cu privire la posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru accident. 

Puteți contacta firma Sintons la numărul gratuit:  0800 046 1549 (servicii în limba română). 

Această firmă de avocatură obține compensații pe bază de acord ’’Nu câștigați despăgubiri, nu plătiți onorariul’’ (No win, no fee), ceea ce înseamnă că clienții nu suportă riscul financiar.

Aflaţi mai multe sau scrieţi pe Livechat la sintons.co.uk/ro 

 

External sponsored links bellow

Anunturi promovate