fbpx

AnimaWings și-a suspendat toate zborurile, la o zi după ce a cerut intrarea în insolvență

Compania aeriană AnimaWings a anunțat joi că a suspendat temporar toate zborurile pentru reorganizarea planurilor de zbor, după ce a transmis, cu o zi înainte, că inițiază procedura de reorganizare judiciară pentru protejarea și continuarea activității, adică insolvența.

„Zborurile sunt suspendate temporar până la reorganizarea planurilor de zbor”, au precizat reprezentanții AnimaWings joi seara.

„Prioritatea noastră în acest moment este informarea pasagerilor și minimizarea impactului asupra acestora”, au mai spus aceștia.

Compania anunțase, miercuri seară că a inițiat procedura de reorganizare judiciară, cu obiectivul de a accesa cadrul legal de protecție necesar pentru continuarea activității, stabilizarea operațiunilor și restructurarea obligațiilor într-o manieră sustenabilă.

AnimaWings preciza că problemele tehnice repetate întâmpinate la nivelul flotei au generat efecte succesive asupra disponibilității aeronavelor și, implicit, asupra activității operaționale, comerciale și financiare.

„Decizia vine după o perioadă în care problemele tehnice repetate întâmpinate la nivelul flotei au generat efecte succesive asupra disponibilității aeronavelor și, implicit, asupra activității operaționale, comerciale și financiare a companiei. Acestora li s-au adăugat presiunile unui context economic dificil, reducerea puterii de cumpărare, instabilitatea politică prelungită și creșterea costurilor asociate petrolului, care continuă să exercite presiune asupra costurilor de operare din industria aviatică la nivel mondial”, a precizat compania într-un comunicat.

În acest context, reprezentanții companiei au susținut că structura financiară actuală a AnimaWings este temporar blocată, iar accesarea protecției oferite de reorganizarea judiciară creează cadrul necesar pentru restructurarea obligațiilor și continuarea activității companiei.

Aceștia au precizat, în perioada următoare, programul de zbor va fi adaptat capacității operaționale disponibile. AnimaWings va continua operarea cu cele două aeronave Airbus A320 disponibile, însă capacitatea redusă putea duce la modificări ale programului, inclusiv reprogramarea sau anularea punctuală a unor zboruri.

„Ca urmare a capacității temporar reduse, în următoarele zile sunt posibile modificări ale programului, inclusiv reprogramarea sau anularea punctuală a unor zboruri”, mai scrie în comunicatul companiei.

Pasagerii afectați vor fi informați direct, prin datele de contact asociate rezervărilor. Pentru zborurile care nu vor mai putea fi operate, compania va pune la dispoziție soluțiile aplicabile fiecărei situații, inclusiv posibilitatea rambursării sau, acolo unde este posibil, soluții alternative de călătorie.

Compania a mai transmis că având în vedere volumul ridicat de solicitări anticipat în această perioadă, timpul de răspuns al serviciului Customer Support poate fi mai mare decât în mod obișnuit. Solicitările vor fi prioritizate în funcție de proximitatea datei de călătorie, cu prioritate pentru pasagerii care urmează să călătorească în perioada imediat următoare.

Compania se confruntă cu un val de procese în ultima lună pentru plata despăgubirilor pentru zboruri anulate sau întârziate. În plus, potrivit datelor financiare consultate de Hotnews, Anima Wings Aviation SA figura pe 30 iunie 2026 cu restanțe la ANAF în valoare de 11,5 milioane de lei, adică ceva mai mult de 2 milioane de euro. Potrivit acelorași date, restanțele companiei către ANAF s-au dublat în doar trei luni, față de 31 martie 2026, respectiv 11,55 milioane de lei, față de 5,63 milioane de lei.

„Este o decizie dificilă, dar necesară pentru a proteja ceea ce am construit în ultimii ani și, mai ales, pentru a putea continua. Problemele tehnice repetate ale flotei au produs într-un timp relativ scurt efecte în lanț asupra întregii noastre activități, într-un context economic care a amplificat suplimentar această presiune. Am ales să acționăm noi, responsabil, și să accesăm cadrul legal care ne permite să protejăm compania, operațiunile și perspectiva AnimaWings. Prioritatea imediată sunt pasagerii noștri și menținerea unui număr cât mai mare de zboruri. AnimaWings va continua operarea într-un format adaptat. Este o etapă dificilă pe care trebuie să o traversăm pentru a putea construi următoarea etapă a companiei pe baze sustenabile”, a declarat Marius Pandel, CEO AnimaWings, în comunicatul citat.

De asemenea, compania va lucra, în cadrul oferit de procedura de reorganizare judiciară, la stabilizarea structurii financiare, restructurarea obligațiilor și identificarea soluțiilor operaționale și comerciale necesare pentru continuarea activității.

În același timp, compania va comunica transparent evoluțiile relevante și eventualele modificări ale programului de zbor prin canalele oficiale AnimaWings.

„Prioritatea rămâne aceeași: protejarea pasagerilor, continuarea operațiunilor și construirea unei soluții sustenabile pentru viitorul AnimaWings”, au mai transmis reprezentații operatorului.

Compania de turism Christian Tour, care are acționari comuni cu Animawings, a anunțat joi că toate zborurile charter afectate care fac parte din pachetele turistice ale Christian Tour au fost repartizate altor transportatori aerieni.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate