„În primul rând îmi cer scuze că v-am făcut să așteptați. Le-am cerut colegilor mei să nu vă mai permită accesul la conferințele mele pentru injuriile pe care mi le-ați adresat. Colegii mei miloși nu m-au ascultat. Nu veți mai avea acces la Cotroceni în mandatul meu”, i-a transmis Nicușor Dan jurnalistului.
Întrebarea lui Vanghele viza un vot exprimat de Cristina Chiriac în Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit jurnalistului, procurorul general ar fi votat, cu aproximativ o lună sau o lună și jumătate înainte, împotriva sesizării Inspecției Judiciare pentru verificarea unei presupuse ingerințe care ar fi fost comisă chiar de aceasta. Vanghele l-a întrebat pe Nicușor Dan dacă o asemenea situație este compatibilă cu reforma justiției pe care o promisese românilor în campania electorală.
Cine este Ovidiu Vanghele
Ovidiu Vanghele este jurnalist de investigație și fondator al Centrului de Investigații Media, după o carieră începută în 2002 la Mediafax și continuată la Pro TV. Alături de Vlad Stoicescu, coordonează proiectul independent „Să fie lumină”, care investighează relațiile dintre Biserică și stat. Vanghele a publicat anchete privind corupția politică, abuzurile din instituțiile publice și condițiile din centrele pentru persoane vulnerabile, inclusiv investigații legate de scandalul „azilelor groazei”. În activitatea sa jurnalistică a abordat și subiecte privind funcționarea justiției, printre care activitatea Inspecției Judiciare și a Consiliului Superior al Magistraturii.
În luna aprilie, Ovidiu Vanghele publicase pe Facebook un mesaj în care îl ataca în termeni duri pe președinte: „Este absolut inadmisibil ce face acest netrebnic de președinte. În acest moment a îngropat totul, și s-a îngropat și el, politic și moral. Din acest moment, acest gunoi pentru mine nu mai există. Un nemernic.”
