fbpx

Numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 a scăzut cu 30% în Marea Britanie în urma restricțiilor

Un studiu făcut de Colegiul Imperial din Londra a stabilit că numărul infectărilor a scăzut, în medie, cu 30 la sută la nivel naţional, între 13 şi 24 noiembrie.

Cea mai mare scădere, de până la 50 la sută, a fost observată acolo unde focarele de Covid-19 erau cele mai periculoase.

O sută de mii de oameni, cu simptome sau fără, au fost testaţi, pentru ca guvernul britanic să poată trage o concluzie şi să ştie ce măsuri are de implementat de acum înainte.

Deşi numărul de reproducere a infecţiei a scăzut sub unu, adică o persoană infectată poate transmite virusul la mai puţin de o un om, pericolul nu a trecut.

„Pe măsură ce vin date, sperăm şi ne aşteptăm ca acest trend să continue. Împreună, am putut preveni ca Sistemul Naţional de Sănătate să fie copleşit. Dar pericolul nu a trecut. Dacă ridicăm restricţiile acum, riscăm să pierdem controlul asupra virusului din nou şi să pierdem tot ce am câştigat cu greu, ceea ce ne va duce la un lockdown naţional de Anul Nou, cu toate daunele care decurg din asta”, declară Boris Johnson, premierul Marii Britanii.

Un nou sistem de restricţii intră în vigoare în Marea Britanie începând de miercuri şi cea mai pare parte e regatului va fi plasată în zone cu restricţii dure şi foarte dure.

External sponsored links

Anunturi promovate