fbpx

Copiii din Marea Britanie ar putea avea acces limitat la ecrane: maximum două ore pe zi

Guvernul britanic vrea să limiteze prin lege, la doar două ore pe zi, timpul petrecut de minori pe rețelele sociale. Astfel, platformele ar putea fi obligate să se blocheze complet la atingerea acestui prag, nu doar să-i avertizeze că au stat prea mult în fața ecranului. În prezent, cei mai mulți petrec cel puțin șase ore pe zi.

Ministrul britanic al Tehnologiei, Peter Kyle, a explicat că o altă măsură luată în calcul este și introducerea unor interdicții de utilizare în timpul nopții sau în timp ce copiii sunt la școală. Conform acestuia, restricția zilnică la două ore s-ar aplica pentru fiecare platformă în parte. Oficialul s-a declarat îngrijorat de timpul excesiv pe care copiii îl petrec online, dar și de conținutul la care sunt expuși, subliniind că “unele comportamente devin compulsive, iar copiii au nevoie de sprijin pentru a prelua controlul asupra vieții lor online”. Un sondaj realizat în rândul a 1.000 de adolescenți, majoritatea cu vârste între 14 și 15 ani, a arătat că 40% dintre ei petrec cel puțin șase ore pe zi online, iar 20% ajung la opt ore sau mai mult. Unii au recunoscut că ajung și la 12 sau chiar 16 ore zilnic.

Sondajele arată și că peste jumătate dintre copiii sub 16 ani au văzut conținut sexual sau violent neadecvat pe rețelele de socializare, iar trei sferturi au fost contactați online de străini. Adolescenții au mărturisit că le este greu să se deconecteze, iar unii dintre ei recunosc că “se uită pe telefon de la trezire și până la culcare, cu pauze când mănâncă sau vorbesc cu alți oameni”. Adolescenții mai atrag atenția că, în lipsa unor restricții reale implementate din setările aplicațiilor, pot migra cu ușurință de pe o platformă pe alta, făcând imposibilă limitarea eficientă doar din partea părinților.

Referitor la părinți, ministrul Kyle a mai declarat că aceștia se simt adesea lipsiți de putere în fața acestui fenomen și că intenționează să schimbe acest lucru: “Vrem să-i ajutăm pe părinți să nu mai fie nevoiți să smulgă telefoanele din mâinile copiilor. Este nevoie de reguli clare și ferme”. Anunțul oficial privind aceste măsuri este așteptat în toamnă, dar discuțiile sunt deja avansate. În paralel, guvernul implementează Legea Siguranței Online, adoptată în 2023 de administrația anterioară. De vineri, toate platformele online trebuie să aibă sisteme eficiente de verificare a vârstei utilizatorilor – inclusiv pentru accesarea conținutului destinat adulților. Printre metodele analizate se numără verificarea prin card bancar, acte de identitate și tehnologii de estimare a vârstei în funcție de expresiile faciale.

Specialiștii explică faptul că există controverse și îngrijorări, mai ales legate de confidențialitatea datelor personale, și anume că marile companii tech vor colecta și mai multe informații sensibile, dar și de eficiența reală a sistemelor de verificare, deoarece adolescenții pricepuți ar putea găsi metode de a păcăli tehnologia (folosind alte aplicații, setări etc.): “În prezent, algoritmii poate face destul de bine diferența între un copil și un adult, dar disting mai greu între un tânăr de 15 ani și unul de 18”.

Platformele precum TikTok, Meta, Pinterest sau Snapchat nu au răspuns oficial solicitărilor de a comenta planurile guvernului britanic.

External sponsored links

Anunturi promovate