fbpx

Cetățean britanic dat în urmărire internațională pentru vătămare corporală gravă, prins pe Valea Oltului

Un bărbat din Marea Britanie, dat în urmărire internațională pentru o infracțiune gravă, a fost prins de polițiști în timp ce își petrecea vacanța în România.

Bărbatul a fost depistat de polițiștii din Sibiu și Vâlcea pe Valea Oltului. Omul fusese filat de două zile, întrucât venise în Sibiu special pentru Red Bull Romanicas, fiind un fan înrăit al acestei competiții sportive.

„În cursul zilei de 24 iulie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, au depistat, pe raza orașului Brezoi, județul Vâlcea, un cetățean britanic urmărit internațional. Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare, solicitând localizarea, identificarea, prinderea și arestarea în vederea predării, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Vâlcea.

Cetățeanul britanic a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș. Ulterior, în 25 iulie, el a fost prezentat Curții de Apel Pitești, cu propunere de arestare, în vederea predării către autoritățile din statul solicitant.

External sponsored links

Anunturi promovate