fbpx

Record istoric al mortalității asociate drogurilor în Marea Britanie: peste 5.500 de decese în 2024

Numărul deceselor legate de droguri în Marea Britanie a atins un nou record, iar decesele produse de consumul unui opioid sintetic foarte puternic aproape că au crescut de patru ori, conform statisticilor oficiale.

Anul trecut, în Anglia și Țara Galilor au fost înregistrate 5.565 de decese legate de intoxicații cu droguri, conform Biroului Național de Statistică. Aceasta a reprezentat o creștere de 2,1% față de numărul înregistrat în 2023 și este cea mai mare mortalitate de la începerea înregistrărilor în 1993.

Richard Branson, membru al Comisiei Globale împotriva Drogurilor, a declarat că cifrele sunt ''șocante'' și că este vorba de o ''criză națională'' care este agravată de consumul opioidelor sintetice periculoase, cum ar fi nitazenele. Șeful companiei Virgin a cerut o ''schimbare radicală'' a politicii guvernului britanic privind drogurile.

Un total de 195 de decese înregistrate anul trecut au implicat nitazene, de aproape patru ori mai mult față de cele 52 de decese înregistrate în 2023. Aceste substanțe pot fi de 100 de ori mai puternice decât heroina și prezintă un risc ridicat de supradoză.

Biroul Național de Statistică a mai precizat că datele privind abuzul de droguri sunt subestimate, deoarece în aproximativ o cincime din cazuri nu sunt furnizate informații despre drogul sau drogurile specifice implicate în formularul de înregistrare a deceselor.

''Observăm o creștere mică, dar continuă, a ratei deceselor legate de intoxicația cu droguri, opioidele și opiaceele, cum ar fi heroina și morfina, fiind drogurile cel mai frecvent menționate în înregistrările deceselor'', a declarat David Mais, cercetător la Biroul Național de Statistică.

''Cu toate acestea, în o cincime din cazuri, nu sunt furnizate informații despre drogul sau drogurile specifice implicate. Cu cât medicii legiști vor furniza mai multe informații, cu atât mai detaliată poate fi analiza noastră asupra substanțelor cele mai asociate cu decesele cauzate de intoxicația cu droguri'', a adăugat el.

Decesele legate de cocaină au crescut cu 14,4% față de anul precedent, până la 1.279 înregistrate în 2024.

Conform Biroului Național de Statistică din Marea Britanie, cocaina a rămas al doilea drog cel mai consumat după canabis în Anglia și Țara Galilor în ultimul deceniu.

Peste trei sferturi din decesele legate de cocaină înregistrate în 2024 au fost la bărbați - 982 comparativ cu 297 de decese la femei.

Heroina și morfina, despre care cercetătorii spun că sunt adesea imposibil de diferențiat în testele toxicologice, au rămas opiaceele și opioidele cel mai frecvent menționate în înregistrările deceselor.

Un total de 1.415 decese cauzate de intoxicații cu droguri au menționat oricare dintre aceste substanțe în înregistrările din 2024.

În total, în Anglia au fost înregistrate 5.129 de decese legate de intoxicații cu droguri anul trecut, față de 5.053 în 2023. În Țara Galilor au fost înregistrate 417 decese legate de droguri, o creștere față de 377 în anul precedent.

Nord-estul Angliei a continuat să aibă cele mai mari rate de decese legate de intoxicații cu droguri - 167,6 decese la un milion de persoane - și abuz de droguri - 107,1 la un milion - conform datelor oficiale.

Estul Angliei a avut cele mai mici rate de intoxicații cu droguri și abuz de droguri - 66,3 decese la un milion de persoane și, respectiv, 40,2 la un milion.

Dintre cele 5.565 de decese înregistrate prin intoxicație cu droguri în 2024, 3.736 au fost identificate ca fiind abuz de droguri, ceea ce înseamnă că principala cauză a decesului a fost abuzul sau dependența de droguri și/sau decesul a implicat o substanță controlată în temeiul Legii privind abuzul de droguri.

Branson, care a susținut de mult timp că drogurile trebuie tratate ca o problemă de sănătate, mai degrabă decât ca o infracțiune, a declarat că multe astfel de decese pot fi prevenite și a cerut o schimbare de politică pentru a se concentra pe ''măsuri de reducere a riscurilor, cum ar fi servicii de verificare a drogurilor și camere de consum de droguri sub supraveghere medicală''.

Referindu-se la prima cameră de consum supravegheat de droguri din Marea Britanie, care s-a deschis în Scoția în ianuarie, Branson a remarcat că în alte 18 țări funcționează cu succes peste 100 de astfel de facilități și că este ''greu de înțeles de ce există o singură astfel de unitate - The Thistle din Glasgow - în Marea Britanie''.

''Este timpul pentru o schimbare radicală. Când oportunitatea de a salva nenumărate vieți este prezentată pe un munte de dovezi fără echivoc, nimic altceva nu ar trebui să conteze'', a subliniat el.

Organizația caritabilă Turning Point, care ajută persoanele dependente de droguri, a solicitat o disponibilitate sporită a medicamentelor care să fie acordate în caz de supradoze cu opioide. ''Opioidele sintetice continuă să intre pe piață. Ele prezintă un risc semnificativ pentru viață din cauza potenței lor, iar acest lucru se reflectă în faptul că decesele legate de nitazene au crescut de patru ori față de anul precedent'', a comentat Clare Taylor, directorul de operațiuni al acestei organizații.

''Am dori să vedem eforturi continue pentru a crește disponibilitatea naloxonei, un medicament care salvează vieți, care poate inversa efectele unei supradoze de opioide. Dacă guvernul este serios în ceea ce privește abordarea inegalităților regionale în materie de sănătate, atunci sunt necesare investiții adecvate în tratamentul dependenței de droguri și alcool'', a adăugat ea.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate