Clientul Sintons își desfășura atribuțiile obișnuite la o fabrică de nutrețuri din East Yorkshire. Brațul său drept a fost prins într un transportor în timp ce încerca să îndepărteze un blocaj de furaj. Din nefericire, transportorul a fost pornit în timp ce brațul său era încă blocat, ceea ce a dus la o amputație traumatică de sub cot.
În timp ce Health and Safety Executive a inițiat imediat o anchetă privind circumstanțele acestui incident șocant, victima accidentului a mandatat Sintons să formuleze o acțiune civilă pentru despăgubiri pentru vătămările corporale suferite și pentru toate pierderile financiare aferente.
Mark Quigley, avocat cu peste 30 de ani de experiență în reprezentarea victimelor cu vătămări corporale grave, a intervenit prompt pentru a-i asigura clientului sprijinul necesar în procesul de adaptare la această traumă majoră. Acesta a pus victima în legătură cu un manager de caz specializat în asistarea persoanelor care au suferit amputații traumatice.
După cum explică Mark, rolul managerului de caz este esențial pentru obținerea celei mai bune recuperări posibile pentru persoanele care trăiesc cu vătămări grave: „A fost un eveniment cu adevărat șocant. Impactul asupra fiecărui aspect al vieții persoanei rănite este considerabil și poate fi copleșitor. O gestionare timpurie și eficientă a cazului poate oferi sprijinul practic și emoțional necesar pentru a accepta schimbările permanente cauzate de pierderea unui membru.”
O parte esențială a procesului de recuperare în astfel de situații este oferirea posibilității ca persoana rănită să testeze pe larg proteze adecvate, Avocații Sintons lucrează în beneficiul clienților lor cu cele mai bune clinici care se ocupă cu astfel de proteze, foarte avansate din punct de vedere tehnologic.
Dați clic și profitați de sfaturi inițiale gratuite Avocați Români Marea Britanie│Cerere de daune│Firma de avocați Sintons
Avocatul Mark Quigley subliniază că, pe lângă obținerea unei compensaţii financiare cât mai mari posibile, avocaţii Sintons fac toate demersurile necesare să ajute la organizarea pentru clienţii lor, pe cheltuiala și de comun acord cu asigurătorul părţii adverse, a următoarelor facilităţi:
• Plăți anticipate (ȋn avans) pentru acoperirea cheltuielilor curente;
• Reabilitare privată, intensivă;
• Îngrijire de specialitate şi echipament medical specializat;
• Adaptarea casei la nevoile actuale ale persoanei vătămate;
• Adaptarea mijlocului de transport, conform nevoilor persoanei vătămate.

După ce avocații angajatorului clientului nostru au fost de acord să asigure finanțarea necesară, managerul de caz a organizat evaluarea acestuia de către echipa extrem de experimentată de la STEPS Prosthetics, pentru a identifica, adapta și testa pe scară largă o proteză potrivită. Ulterior, clientul Sintons a ales protezele care au funcționat cel mai bine pentru el și i-au permis să ducă viața pe care și-o dorea.
S-a ajuns la o solutionare amiabilă pe baza unei sume substanțiale, de milioane de lire sterline, reflectând gravitatea vătămării și costurile necesare pentru a asigura accesul la o recuperare adecvată pentru tot restul vieții sale.
Comentând rezultatul cazului său, clientul Sintons spune că: “Sunt foarte recunoscător lui Mark si echipei pentru tot ceea ce au făcut pentru mine. Sintons mi-a oferit atât de mult ajutor și sprijin într o perioadă foarte dificilă pentru mine.”
Ana Boba, specialistul român în cererile de despăgubire pentru vătămări corporale în urma diverselor tipuri de accidente de la Sintons , arată că în situația actuală, contactul cu clientul poate avea loc în întregime prin apeluri telefonice, videoconferințe, e-mail și corespondenţă prin poștă.
Dacă există o astfel de nevoie și persoana vătămată îşi exprimă această dorință, este posibilă întâlnirea cu clientul și familia acestuia la spital sau acasă.
De asemenea, este important ca victimele să fie conștiente că, dacă se hotărăsc să se întoarcă în România după accident, vor putea conta în continuare pe ajutorul avocaților Sintons, adaugă Ana.

Dacă ați avut un accident grav la locul de muncă sau într-un accident rutier – de mașină, motocicletă, bicicletă ori ca pieton și doriți să fiţi asistați de avocați cu cunoștințe solide de specialitate și mulți ani de experiență în gestionarea cazurilor de vătămări corporale grave, specialiştii Sintons vă vor oferi sfaturi iniţiale gratuite și fără obligații cu privire la posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru accident.
Această firmă de avocatură obține compensații pe bază de acord ’’Nu câştigaƫi despăgubiri, nu plătiţi onorariul’’ (No win, no fee), ceea ce înseamnă că clienții nu suportă riscul financiar.
Dacă vreţi să vorbiţi în limba română despre accidentul pe care l-aţi avut şi despre cum puteƫi cere despăgubiri post - accident, sunaţi la 0800 046 1549 - apeluri gratuite de pe mobil in UK sau la 07816 111143 (apel sau mesaj).
Aflaţi mai multe sau scrieţi pe chat la sintons.co.uk/ro


