Nicușor Lăcătuș, în vârstă de 53 de ani, acționa în numele unei rețele infracționale din Marea Britanie, identificând transportatori dispuși să transporte migranți peste granița dintre Regatul Unit și Franța.
Unul dintre șoferii recrutați de acesta, un alt român, Iosif Sebastian Haprian, 40 de ani, a fost arestat de autorități în timp ce încerca să iasă din Marea Britanie cu un camion în care se aflau zeci de migranți.
Vehiculul a fost oprit în Dover, pe 23 septembrie anul trecut, iar în interior au fost descoperiți 22 de migranți. În cabină a fost găsită și o sumă de 3.600 de lire sterline, considerată plata pentru transport.
Dovezile de pe telefon au arătat că Haprian fusese în contact cu Lăcătuș înainte de cursă. Ulterior, Haprian a fost condamnat la trei ani de închisoare, în decembrie, pentru infracțiuni legate de traficul de persoane.
Lăcătuș, el însuși transportator, a fost arestat pe 14 noiembrie într-o parcare de pe autostrada M20, în apropiere de Folkestone, în timp ce se pregătea să părăsească Marea Britanie.
Acesta a pledat vinovat la Canterbury Crown Court pentru facilitarea imigrației ilegale și a fost condamnat la șase ani de închisoare.
Reprezentanții agenției au avertizat că rețelele de trafic de migranți pun în pericol viețile celor transportați și afectează securitatea frontierelor britanice.
„Grupările implicate operează în ambele sensuri peste Canalul Mânecii. Am văzut cazuri în care aceleași rețele și șoferi care câștigă bani transportând ilegal persoane în afara țării sunt implicați și în introducerea acestora în Regatul Unit”, a declarat un oficial al agenției.
Autoritățile subliniază că astfel de cazuri reprezintă un avertisment pentru șoferii de camioane recrutați de grupările infracționale, pedepsele fiind severe și cu impact major asupra vieții.
Combaterea criminalității organizate în domeniul imigrației rămâne o prioritate pentru autoritățile britanice, care își propun să identifice și să destructureze aceste rețele, indiferent de modul în care operează.
