Felix Urcaciu, în vârstă de 33 de ani, și fratele său, Cristian Urcaciu, de 37 de ani, ambii cetățeni români, au montat dispozitive speciale pe bancomate din East Midlands, Yorkshire și Scoția, blocând eliberarea bancnotelor.
Victimele credeau că bancomatul este defect și plecau fără bani, iar cei doi reveneau ulterior pentru a recupera numerarul rămas blocat în aparat.
Greșeala care i-a dat de gol
Ancheta a fost deschisă în vara anului 2023, după mai multe sesizări privind dispariția banilor retrași de la bancomate din Sneinton, Chilwell și Bramcote, în comitatul Nottinghamshire.
După analizarea a sute de ore de imagini de supraveghere, polițiștii au identificat doi suspecți și două autoturisme folosite în timpul furturilor.
Momentul decisiv al investigației a venit atunci când anchetatorii au comparat imaginile video cu înregistrările tranzacțiilor bancare. Astfel au descoperit că Felix Urcaciu își folosise propriul card bancar pentru a verifica soldul, legându-se direct de locul faptelor.
Ulterior, poliția a stabilit că aceeași metodă fusese folosită și la bancomate din Leeds, Leicester, Sheffield, Wakefield, Derbyshire și Scoția.
Atelier clandestin pentru fabricarea dispozitivelor
Pe 2 august 2023, polițiștii au descins la locuința lui Cristian Urcaciu, din Barnsley, unde au găsit în garaj un adevărat atelier în care erau fabricate dispozitivele folosite pentru blocarea bancomatelor.
Cristian a fost arestat împreună cu o femeie. La scurt timp, la locuință a ajuns și Felix, având asupra sa bani retrași în aceeași dimineață dintr-un bancomat din Sheffield.
În mașina acestuia, anchetatorii au găsit:
- cardul bancar folosit în timpul infracțiunilor;
- un telefon mobil cu fotografii realizate la locurile furturilor;
- un cârlig metalic utilizat pentru recuperarea dispozitivelor montate pe bancomate.
Condamnați la închisoare
În prima zi a procesului desfășurat la Nottingham Crown Court, Cristian Urcaciu și-a recunoscut vinovăția pentru conspirație în vederea furtului și ascunderea bunurilor provenite din infracțiuni.
Felix Urcaciu a fost condamnat în lipsă pentru conspirație la furt, ascunderea și deținerea de bunuri provenite din infracțiuni.
Judecătorul Mark Watson a descris activitatea celor doi drept „o conspirație sofisticată și de durată”, desfășurată în mai multe regiuni ale Marii Britanii.
Cristian Urcaciu a fost condamnat la 33 de luni de închisoare, iar fratele său, Felix, a primit 40 de luni de închisoare, fiind condamnat în lipsă. Acuzațiile formulate împotriva a două femei implicate inițial în dosar au fost retrase după recunoașterea faptelor de către Cristian.
