Afacerile care au intrat în vizorul DIICOT au început în 2021 când, potrivit anchetatorilor, Călin Georgescu și partenerul său acționau ca garanți de moralitate. Cercetările arată că aceștia, ajutaţi de un om de afaceri italian cercetat în mai multe ţări, racolau oameni de afaceri români potenți financiar, cărora le promiteau credite masive de dezvoltare. Pentru a obține însă finanțarea de 6 milioane de euro, victima trebuia să achite un avans, o așa-numită garanție colaterală. Parte din bani ar fi fost folosiţi pentru campania electorală a lui Călin Georgescu.
RĂZVAN LEU, denunţător: Suma de 1.100.000 euro, depusă de mine drept garanție, nu mi-a mai fost restituită niciodată, deși Călin Georgescu m-a asigurat că nu există probleme și că trebuie să am răbdare. Mai mult, mi-au fost transmise ordine de plată falsificate și alte documente care dovedeau că plata este pe cale să fie făcută.
La DIICOT a fost adus şi un fost ofiţer al Ministerului de Interne, în prezent preot, care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu omul de afaceri din Buzău. În faţa anchetatorilor a ajuns şi Ionel Rusen, vechi partener de afaceri cu Călin Georgescu. Acesta a devenit violent în momentul în care a fost întrebat de jurnalişti despre ţepele pe care le-ar fi dat unor oameni de afaceri.
Mai mulţi susţînători ai lui Călin Georgescu au venit încă de dimineaţă la sediul DIICOT după ce s-au mobilizat pe reţelele sociale.
Dosarul instrumentat de DIICOT privind rețeaua internațională legată de Călin Georgescu dezvăluie o schemă complexă de înșelăciune, spălare de bani și utilizare de firme paravan ori bănci-fantomă. Călin Georgescu este judecat în alte două dosare pentru propagarea de materiale cu caracter legionar, dar şi pentru acţiuni de răsturnare a ordinii constituţionale.
